Exporturile Chinei cresc puternic

china-export-333-300x250

Exporturile Chinei cresc puternic
Cu peste 15 procente își sporește China exporturile sale în luna septembrie și îi surprinde astfel pe analiști. Faptul că volumul importurilor a câștigat puternic, este un indiciu că motorul economiei chineze merge foarte bine.

Importurile și exporturile chineze au crescut mai mult în luna septembrie decât se așteptau observatorii. A doua cea mai mare economie a lumii mai speră încă, că își va mai putea atinge obiectivul de creștere cu 7,5% în acest an.

Potrivit Autorității Vamale Chineze, exporturile au crescut cu 15,3% doar în luna septembrie. Analiștii s eașteptau la doar 12,5%, iar în luna august creșterea a fost de 9,4%, mult ma slabă. Exporturile din China au început să crească odată cu luna aprilie, datorită printre altele redresării economice a Statelor Unite ale Americii, dar și datorită unui număr crescut de comenzi din Europa sau a unor părți din Asia.

Importurile chineze au crescut și ele cu 7% în luna septembrie, după ce au scăzut cu 2,4% în luna august. Economiștii se așteptau la o continuare a acestui trend descendent în luna septembrie. Excedentul comercial s-a redus ca urmare a creșterii importurilor în luna septembrie la 31 miliarde de dolari, de la 49,8 miliarde de dolari în luna august.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Chinas-Exporte-steigen-kraeftig-article13768381.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 44 = 50