Factura Brexit-ului: Londra spune că este ”o națiune care își onorează obligațiile”

Regatul Unit este ”o națiune care își onorează obligațiile”, a afirmat duminică ministrul britanic de finanțe, Philip Hammond, întrebat despre factura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană pe care Londra ar putea s-o plătească, relatează AFP.

”Suntem o națiune care își onorează obligațiile și, dacă avem o factură de plătit, atunci, evident, noi ne vom ocupa de aceasta așa cum trebuie”, a declarat ministrul la BBC.

Sâmbătă, o comisie parlamentară britanică a ajuns la concluzia că Londra ar putea legal să părăsească UE fără să-și plătească factura dacă nu se ajunge la nici un acord comercial cu Bruxelles-ul la încheierea negocierilor privind Brexit-ul.

Potrivit unor diferite surse europene, Bruxellesul ar putea cere până la 60 miliarde de euro, sumă ce corespunde cu angajamentele deja luate de către Londra în termeni de contribuție la bugetul UE.

Premierul britanic, Theresa May, care a promis că va declanșa formal, până la 31 martie, procedura de separare de UE, a avertizat că ea ar prefera să nu fie un acord cu Bruxellesul decât să fie unul rău.

Întrebat în legătură cu scenariul privind absența unui acord comercial între Londra și Bruxelles, Hammond a afirmat că, în acest caz, Londra ”se va bate” și ”va face tot ce este necesar pentru a face economia britanică competitivă”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

30 + = 32