Falimentul Arcandor, societate-mamă a companiei Karstadt și Quelle

CapriviColapsul Arcandor, societate-mamă a companiei Karstadt, s-a petrecut în urmă cu mai mult de șase ani. Dar administratorul insolvenței este încă implicat în prelucrarea falimentului. Creditorii au puține șanse să își mai vadă banii.

Mai mult de șase ani au trecut de când concernul comercial Arcandor a cerut insolvența împreună cu companiile-fiice Karstadt și Quelle. Dar nu se vede încă la orizont finalul procedurilor. Administratorul insolvenței Arcandor, Hans-Gerd Jauch, a spus că procedurile vor mai dura încă mulți ani. Motivul este în principal reprezentat de multitudinea litigiilor, din care marea majoritate vor fi probabil decise în instanță.

Prăbușirea Arcandor în anul 2009 a reprezentat unul dintre cele mai mari falimente din istoria comercială a Republicii Federale Germane. Mii de locuri de muncă s-au pierdut atunci. Și mii de creditori au rămas cu cererile lor, care în total însumează miliarde. Din punct de vedere juridic falimentul continuă. Procuratura de la Bochum a depus prima procedură în luna noiembrie a acestui an la Curtea Regională de la Essen o procedură împotriva a 15 persoane ce au fost responsabile în fostul concern comercial. Dar aprobarea procesului încă nu s-a realizat.

Jauch a precizat pentru acționarii Arcandor, Karstadt sau Quelle să nu își facă speranțe că își vor recupera prin procedurile de insolvență sumele cerute. La Arcandor AG există 1077 de creditori ce au depus cereri pentru lichidate, cereri ce însumează 443 milioane de euro. Dar rata estimată de rezolvare a cererilor este de 0,5%. Ceea ce înseamnă că, din fiecare euro pe care Arcandor îl datorează, acționarii vor primi cel mai probabil câte o jumătate de cent.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Aufarbeitung-dauert-Jahre-article16357071.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

72 − 64 =