FBI avertizează asupra unor atacuri inspirate de Stat Islamic cu ocazia sărbătorilor în SUA

maxresdefault

Autorităţile federale americane au avertizat, vineri, serviciile de Poliţie din Statele Unite că susţinători ai Stat Islamic le-au cerut simpatizanţilor să comită atacuri asupra oamenilor care s-au adunat cu ocazia sărbătorilor, inclusiv în biserici, potrivit unui oficial citat de Reuters.

În avertisment, transmis de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi de Departamentul de Securitate Internă printr-un buletin informativ forţelor de Poliţie locale, se menţionează că nu există ameninţări specifice.

Avertismentul a fost emis ca măsură de precauţie după ce o listă accesibilă publicului cu biserici din Statele Unite a fost publicată pe site-urile de propagandă ale Stat Islamic.

“FBI este la curent cu postarea recentă care îndeamnă la atacuri împotriva bisericilor din Statele Unite. Cum a procedat şi în cazul unor ameninţări similare, FBI urmăreşte această problemă în timp ce îi verificăm credibilitatea”, a anunţat Biroul Federal de Investigaţii într-un comunicat.

Simpatizanţii Stat Islamic “continuă apelurile la comiterea de atacuri asupra oamenilor care s-au adunat cu ocazia sărbătorilor, vizând inclusiv biserici”, potrivit buletinului informativ, citat de CNN. Textul descrie diferite semne de activitate suspectă faţă de care Poliţia ar trebui să fie vigilentă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × 1 =