Femeile la conducere, si in urbe si in afaceri, un “best practice” brazilian

8687913-xl

In Romania  se tot vorbeste despre promovarea femeii la conducere, in firme, in institutii publice, in organizatii de tot felul, samd. Dar un exemplu de buna practica rezultat din nevoie nu din “indicatii calauzitoare” este demostrat de o comunitate sudamericana.

În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

“Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică.

“Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + 1 =