Ferrari s-ar putea să provoace în curând furori și în alte locuri decât pe circuite sau pe bulevarde. Acțiunile legendei mașinilor sport vor străluci curând pe Bursa de la New York. De fapt acest lucru ar fi trebuit să se petreacă de multă vreme dacă concernul mamă Fiat Chrysler nu ar fi ezitat.
Fiat Chrysler stabilește termenul pentru o listare bursieră a filialei sale de mașini sport Ferrari, iar evenimentul va avea loc chiar în acest an. Constructorul auto italiano-american a anunțat proiectul la Autoritatea Americană de Supraveghere Bursieră.
Acțiunile vor fi prin urmare listate în al patrulea trimestru pe Bursa de la New York. Iar de asemenea, nu vor fi vândute mai mult de zece procente din acțiunile Ferrari, după cum a anunțat Fiat Chrysler. Exact câte acțiuni vor fi ofertate și la ce preț, aceste detalii sunt încă neclare.
Fiat Chrysler a plănuit inițial să aducă Ferrari deja din luna iunie pe bursă. Amânarea a avut motive legale. Avocații concernului au sfătuit să se aștepte întâi împlinirea primului an de la finalizarea fuziunii dintre Fiat cu producătorul auto american Chrysler, înainte ca Ferrari să fie listat la bursă, explică șeful concernului, Sergio Marchionne, cu privire la întârzieri. UBS, BofA Merrill Lynch și Santander vor însoți de asemenea această tranzacție. Cu veniturile obținute, al șaptelea cel mai mare constructor auto din lume, rezultat din preluarea Chrysler prin intermediul Fiat, își va finanța planurile de expansiune. Fiat Chrysler deține în prezent 90% din constructorul de automobile sport, restul acțiunilor aparțin Piero Ferrari, fiul fondatorului Enzo Ferrari decedat în anul 1988.