FMI critică excedentele germane

imago60353294h

FMI critică excedentele germane

Încă o dată există critici din partea FMI față de politica economică germană și marile excedente înregistrate în contul curent. Dar motivul nu este o competitivitate deosebit de puternică.

Fondul Monetar Internațional a criticat din nou excedentul comercial curent al Germaniei. După estimări rezultă că acest excedent nu se datorează competitivității companiilor, ci înainte de toate unei slabe cereri autohtone. Iar FMI cere ca acest excedent să fie ameliorat prin mai multe investiții.

Exdecentul Germaniei este mână în mână cu o cerere slabă autohtonă. În episodul actual cererea autohtonă reală a crescut cu doar jumătate față de cum a crescut în vremuri normale, a remarcat FMI în raportul său.

Este vorba despre perioada dintre anii 2004 până în 2014. Iar aceste fenomene pot fi observate și la alte țări cu excedent, dar în Germania acestea sunt mai pronunțate. Iar potrivit FMI foarte slabe s-au prezentat investițiile private, care au atins doar o francțiune din valorile anterioare.

Astfel că organizația cu sediul la Washington a pus întrebarea dacă competitivitatea mare a Germaniei din punct de vedere al prețurilor conduce la înregistrarea de excedente comerciale mari.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/IWF-kritisiert-deutsche-Ueberschuesse-article15528836.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + 7 =