FMI ușurează acordarea de credite către țările aflate în criză

60441864Perioade flexibile de rambursare, cerințe reduse: FMI ameliorează pe viitor reglementările pentru acordarea de credite de ajutor către țările aflate în criză. De aceea ei promit un management mai bun al crizelor decât până acum.
Fondul Monetar Internațional (FMI) ameliorează reglementările sale privind acordarea de credite de salvare către țările puternic îndatorate, precum Grecia.

Astfel, FMI nu mai vrea ca până acum să ceară restructurarea datoriilor ca o condiție pentru acordarea ajutoarelor viitoare, după cum se spune într-o declarație de presă.

În schimb, pe viitor chiar și perioadele de rambursare pentru datorii pe termen scurt vor putea fi prelungite, dacă țara primește în timpul programului creditare și din partea altor creditori publici sau privați. FMI promite printr-o flexibilitate sporită o luptă mai eficientă cu situațiile de criză.

Noile reglementări nu sunt adaptate direct relațiilor din prezent cu Grecia, ci au fost dezvoltate ca urmare a evenimentelor din ultimii patru ani. Ele sunt o consecință a lacunelor ce au îngreunat salvarea Greciei în anul 2010.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/IWF-erleichtert-Kreditvergabe-an-Krisenlaender-article16898161.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × 1 =