Bicicletele electrice din categoria touring au fost primele care au făcut trecerea la propulsie electrică, apoi cele mountain bike. Acum un producător de biciclete testează potențialul utilizării curentului electric în cazul bicicletelor de curse. Acest concept pare să funcționeze și începe să primească aprobarea clienților.
După bicicletele de oraș și mountain bikes este vremea bicicletelor de curse să beneficieze de electrificare. Firma Focus a prezentat deja trei prototipuri pentru acest concept. Motorul electric va sprijini biciclistul cu o putere de până la 400 de wați în condiții de urcare, la pornire și în timpul deplasărilor pe teren accidentat.
Project Y este numele dat de cei de la Focus acestei idei de electrificare a bicicletelor de curse. Prototipurile au fost create pentru a se putea identificate diferite probleme ce pot să apară, astfel că acestea vor fi supuse unor curse de test. Dezvoltatorii au construit trei biciclete cu variante diferite de echipare, pentru a arăta tuturor ce posibilități există.
Toate au în comun un cadru realizat în totalitate din carbon, un sistem integrat de acționare, o furcă de carbon, frâne cu disc, precum și un motor electric de la Fazua care produce în medie 250 de wați și poate ajunge chiar și la 400. Greutatea ar trebui să fie maxim 12 kilograme, deci corespunzătoare pentru o bicicletă clasică din această gamă. Motorul electric va intra în funcțiune doar atunci când este nevoie de o putere suplimentară pentru performanță maximă, de exemplu atunci când biciclistul pedalează la deal.
http://www.n-tv.de/auto/Focus-bringt-Elektro-Rennrad-article19920050.html