Fonduri UE: 200.000 Euro – 2,5 milioane euro pentru mici afaceri cu băuturi alcoolice, lactate, morărit

Persoanele fizice autorizate (PFA), societățile cu răspundere limitată (SRL) și alte firme vor putea să obțină fonduri europene între 200.000 de euro și 2,5 milioane de euro pentru investiții în mici afaceri în producția de alcool, lactate, morărit, carne, prin două linii de finațare pentru care s-au publicat ghidurile solicitantului în forma finală.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), in subordinea Ministerului Agriculturii, a publicat versiunile finale ale Ghidului solicitantului, precum și anexele aferente submăsurilor 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole” și 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”, pentru sesiunea anuală 2017, din cadrul Programului Națonal de Dezvoltare Rurală.

Spre deosebire de anii trecuți, AFIR spune că a mărit cu o lună termenul în care cei care au fost notificați pentru semnarea contractului de finanțare vor putea să aducă documentele necesare contractării investiției (dovada cofinanțării, avize de mediu, cazier juridic etc).

De asemenea, a fost eliminată obligativitatea semnării și ștampilării pe fiecare pagină a cererii de finantare și a documentației aferente.

Solicitantul își asumă veridicitatea documentelor, iar dacă la prezentarea acestora în original se constată neconcordanțe care afectează condițiile de eligibilitate sau de selecție, proiectul va fi declarat neeligibil, mai spune AFIR.

Agenția urmează să anunțe și perioada depunerii proiectelor, aplicațiile fiind efectuate on-line.

În plus, beneficiarii or avea posibilitatea să solicite modificări ale contractului de finanțare tot on-line, mai spune AFIR.

Cine va putea cere banii europeni

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

Persoana fizica autorizata (infiintata in baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificarile si completarile ulterioare;
Intreprinderi individuale (infiintate in baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificarile si completarile ulterioare;
Intreprinderi familiale (infiintate in baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificarile si completarile ulterioare;
Societate in nume colectiv – SNC (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);
Societate in comandita simpla – SCS (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare);
Societate pe actiuni – SA (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990, cu modificarile si completarile ulterioare);
Societate in comandita pe actiuni – SCA (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);
Societate cu raspundere limitata – SRL (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);
Cooperative agricole infiintate in baza Legii nr. 566/ 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect;
Societati cooperative infiintate in baza Legii nr. 1/ 2005 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect;
Grup de producatori (Ordonanta Guvernului nr. 37/ 2005 privind recunoasterea si functionarea grupurilor si organizatiilor de producatori, pentru comercializarea produselor agricole, cu completarile si modificarile ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect.
Procesarea si marketingul produselor agricole

Submasura 4.2 – Sprijin pentru investitii in procesarea si marketingul produselor agricole din cadrul PNDR 2014-2020 va oferi fonduri nerambursabile cu valori maxime de:

1.000.000 Euro/ proiect pentru IMM in cazul proiectelor care nu presupun investitii care conduc la un lant alimentar integrat.
1.500.000 Euro/ proiect pentru alte intreprinderi pentru proiectele care nu presupun investitii care conduc la un lant alimentar integrat.
2.500.000 Euro/ proiect pentru investitiile care conduc la un lant alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum si pentru forme asociative (cooperative si grupuri de producatori) in cazul proiectelor care nu presupun investitii care conduc la un lant alimentar integrat.
Sprijinul cu intensitate de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri si grupuri de producatori/ cooperative si 40% pentru alte intreprinderi. Restul banilor va trebui asigurat de catre beneficiar.

Cu acesti bani, beneficiarii vor putea face urmatoarele tipuri de cheltuieli eligibile:

Constructia, extinderea, modernizarea si dotarea cladirilor unitatilor de procesare;
Achizitionarea, inclusiv in leasing de utilaje noi, instalatii, echipamente si mijloace de transport specializate in scopul colectarii materiei prime si/ sau comercializarii produselor agro-alimentare in cadrul lanturilor alimentare integrate.
Sunt permise achizitionarea utilajelor, instalatiilor, echipamentelor necesare activitatii descrise prin proiect, precum si cele utilizate pentru scaderea consumului de energie si a emisiilor GES.
Autocisterne, autoizoterme (prevazute cu izolatie termica a peretilor, dar fara agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul marfurilor alimentare), autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate), rulote si autorulote alimentare; remorci si semiremorci specializate.
Cheltuieli generate de imbunatatirea controlului intern al calitatii si conformarea cu noile standarde impuse de legislatia europeana pentru procesarea si comercializarea produselor agro-alimentare;
Cheltuieli aferente marketingului produselor obtinute (ex. echipamente pentru etichetarea, ambalarea produselor).
Organizarea si implementarea sistemelor de management a calitatii si de siguranta alimentara, daca sunt in legatura cu investitiile corporale ale proiectului;
Achizitionarea de tehnologii (know-how), patente si licente pentru pregatirea implementarii proiectului;
Achizitionarea de software, identificat ca necesar in documentatia tehnico-economica a proiectului.
Cheltuieli aferente marketing-ului produselor obtinute, in limita a max. 5% din valoarea eligibila a proiectului, dar nu mai mult de 30.000 euro:
– infiintarea unui site – pentru promovarea si comercializarea propriilor produse;
– etichetarea (crearea conceptului);
– creare marca inregistrata/ brand.

Cheltuieli pentru consultanta, proiectare, monitorizare si management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economica si de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor.
Nota: In aceasta schema se va finanta procesarea produselor agricole, iar produsul final trebuie sa fie tot unul agricol din lista cuprinsa in anexa 1 a Tratatului de Functionare a UE (Lista AICI).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =