Ford ar putea produce mașini electrice în Germania

Ford ar putea produce mașini electrice în Germania după anul 2023, atunci când ciclul de viață al Ford Fiesta este programat să ajungă la final, a declarat pentru jurnaliști directorul diviziei germane a producătorului american, adăugând că orice sprijin financiar din partea statului pentru a face această mutare este binevenit.

Gunnar Herrman a declarat pentru Handelsblatt, publicație economică cotidiană din Germania, că anul 2023 ar fi un început bun pentru această activitate. El a spus că va dura circa 15 luni pentru a restructura fabrica companiei de la Köln, dar a spus că investiția nu se va merita dacă vânzările vor atinge doar 30-40.000 de vehicule electrice pe an.

Decizia ar putea fi luată dacă cifrele vor crește mai puternic. Din nefericire, mașinile electrice din prezent nu sunt deosebit de profitabile, spune Hermann. Producătorul german de automobile premium, BMW, a comentat recent pe marginea declarațiilor lui Hermann, spunând că nu va produce în masă mașini electrice până în anul 2020 pentru că, tehnologiile curente nu sunt suficient de profitabile pentru a dezvolta volumul producției.

Producătorul american Ford are planuri pentru a investi 5 miliarde de dolari în automobile electrice până în anul 2022 și pentru a introduce cel puțin 13 modele noi de automobile electrice sau hibride în următorii cinci ani, peste tot în lume. Statul va juca rolul său în realizarea acestei tranziții, atât cel local cât și la nivel federal. Hermann a sugerat că statul Nordrhein-Westfallen localizat în vestul Germaniei, acolo unde se află fabrica Ford de la Köln, ar putea oferi stimulente pentru a promova trecerea la vehicule electrice.

https://auto.ndtv.com/news/ford-could-make-electric-cars-in-germany-after-2023-1832282

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + 7 =