Generația Z, influențată într-o proporție mare de mamă în alegerea angajatorului

O mare parte din Generația Z este influențată de mamă în alegerea angajatorului, după angajați actuali ai companiei, reiese din studiul “Generațiile urbane: Cât ne costă încrederea angajaților?”, realizat de EY și hipo.ro.

Pe primul loc în topul celor care influențează Generația Z, în proporție de 49%, este reprezentat de actualii angajați ai companiei, chiar și interni, pe locul al doilea se află mama, cu 48%, pe al treilea — consilierii în carieră, cu 44%, pe al patrulea loc specialistul în recrutare al companiei, cu 43%, iar pe a cincea poziție se află tatăl, cu 40%.

“Comparativ cu răspunsurile la nivel global, profesorii nu intră în top cinci ‘influenceri’ în alegerea angajatorului, iar angajații actuali ai companiei joacă un rol mult mai mare în România, chiar mai mare decât mamele tinerilor respondenți”, se arată în document.

Conform sursei citate, cel mai important factor care influențează gradul de încredere în angajator pentru respondenții generației Z se referă la oportunitatea de a învăța și a avansa în carieră (94%). La o distanță de 14 puncte procentuale, al doilea cel mai important factor este stabilitatea locului de muncă, ceea ce se corelează cu interesul majorității tinerilor care au răspuns chestionarului de a se angaja într-o multinațională sau în sectorul de stat.

“Pentru tinerii din generația Z respectul este chiar mai important decât oportunitățile de dezvoltare în determinarea încrederii în șef. Superiorul direct va încuraja gestionarea echilibrului dintre viața profesională și cea personală, oferind flexibilitate asupra timpului și locului de unde lucrează acești tineri. Comunicarea deschisă și transparentă este și ea foarte importantă pentru 80% dintre respondenți”, informează studiul.

Cei mai mulți dintre tinerii generației Z care au răspuns în cadrul chestionarului dedicat vor prefera să lucreze într-o firmă privată (63%), în timp ce aproape unul din cinci intenționează să înceapă propria afacere și doar 12% și-ar dori să muncească în sectorul public.

Genezația Z reprezintă tineri care s-au născut în ’97-’98 și care vor intra în curând în câmpul muncii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

27 + = 33