Germania e mai scumpă

36200412

Germania e mai scumpă

Alimentele se scumpesc din nou pentru nemți. În luna mai a acestui an inflația a crescut din nou la nivel național. Ceea ce pentru consumatori nu este mulțumitor în acest moment este un semn bun pentru economiști și politicieni. Cu toate acestea, inflația este încă departe de ținta BCE.

Pentru consumatorii germani viața va fi din ce în ce mai scumpă. După ce rata inflației a ajuns în luna ianuarie pentru prima dată din anul 2009 la o valoare negativă, aceasta merge doar cu pași mici înapoi în sus. Inflația a crescut ușor pentru a patra lună consecutiv condusă de creșteri de prețuri la alimente și servicii. Cu toate acestea ea se află încă la un nivel redus. Ceea ce îi va bucura probabil foarte puțin pe consumatori este din punct de vedere al economiștilor precum și din cel al Băncii Centrale Europene un semn de speranță. Pentru că prețurile în creștere sunt un stimulent pentru creșterea economică.

Rata anuală de scumpire a urcat în luna mai după primele estimări ale Biroului Federal de Statistică cu 0,7%. Din luna aprilie și până în luna mai prețurile au crescut potrivit autorităților din Wiesbaden cu aproximativ 0,1%. Creșterea a fost încetinită în continuare de produsele energetice. Pentru combustibili și pentru energia gospodăriilor consumatorii au fost nevoiți să plătească cu 5% mai puțin comparativ cu anul precedent.

În ciuda acestui trend, inflația este încă departe de ținta BCE. Banca Centrală vrea un nivel stabil al prețurilor de puțin sub 2 procente. Pentru a atinge acest prag, BCE pompează 60 de miliarde de euro pe lună pe piețe prin cumpărarea de obligațiuni cu bani tipăriți. Asta ar trebui să ridice inflația din zona euro. Detaliile dezvoltării prețurilor de consum în luna mai vor fi făcute publice de către Biroul Federal de Statistică pe data de 16 iunie.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Deutschland-wird-wieder-teurer-article15210156.html36200412

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × 2 =