Goldman profețește falimentul Ucrainei
Următoarele rate ale Ucrainei către FMI vor fi, cel mai probabil, imposibil de onorat. Analiștii bancari și guvernul sunt de acord că statul aflat în criză nu va putea să își onoreze obligațiile către creditori.
Ucraina ar putea ca deja de luna viitoare să nu își poată onora obligațiile de rambursare a datoriilor și ar putea intra în incapacitate de plată. Asta scrie banca de investiții Goldman Sachs într-o nouă analiză. Investitorii internaționali, care dețin obligațiuni în valoare de fix 19 miliarde de dolari americani, trebuie să se aștepte deja la pierderi.
Potrivit scenariilor băncii acesta este scenariul cel mai probabil și anume că Ucraina nu va putea să își achite pe data de 24 iulie plata dobânzilor pentru obligațiunile emise. Țara va aluneca la acea dată într-o incapacitate de plată, spune analistul Andrew Matheny. Procesul va începe astfel pentru emiterea de către Ucraina a unui “moratoriu”, care va permite guvernului să suspende plata datoriilor sale.
Patru creditori dețin aproximativ nouă miliarde de dolari în titluri de valoare, pentru care există în prezent negocieri cu guvernul pentru o restructurare a datoriilor. Consilierul ministrului de finanțe ucrainian, Natalia Jaresko avertizează deja creditorii că trebuie să se aștepte deja la pierderi din valoarea investițiilor efectuate, în procent de aproximativ 40%.
Un asemenea “haircut” – spun investitorii într-o scrisoare – va împiedica multă vreme de acum încolo întoarcerea Ucrainei pe piețele globale de capital. Chiar și atunci când această întoarcere se va produce, costul de finanțare pe piața de capital va crește considerabil.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Goldman-prophezeit-Ukraine-die-Staatspleite-article15384976.html