GOOGLE CONSULTA

google-simpson-logoGoogle a lansat un serviciu online de consultanta live in diferite domenii

Gigantul de internet american Google a lansat, marti, un serviciu online de consultanta, prin intermediul caruia utilizatorii pot primi contra unor taxe sfaturi de la profesionisti in diverse domenii, precum pierderea in greutate, probleme informatice si bricolaj.

“Ce ati spune daca, prin intermediul unui singur click, ati putea primi ajutor pentru rezolvarea unor probleme de IT, repararea unei conducte sparte sau rezolvarea temei pentru acasa?”, i-a intrebat pe blogul sau un responsabil al grupului american, Udi Manber, pe utilizatori.

Noul serviciu, denumit Helpouts, le propune utilizatorilor sprijinul prin intermediul unor sesiuni de consultanta video. Acest serviciu este centrat in prezent pe opt domenii: Arta si Muzica; Computere si Electronice; Gastronomie; Educatie si Cariera; Moda si Frumusete; Fitness si Nutritie; Sanatate; Casa si Gradina.

Udi Manber a precizat ca, in viitor, platforma va fi dezvoltata, urmand sa fie incluse si alte domenii de activitate pentru care specialisti vor oferi consultanta, scrie MEDIAFAX.

Acest serviciu le permite utilizatorilor sa se initieze in yoga, sa descifreze cantatul la chitara si sa se perfectioneze in limba franceza, punand in contact un internaut cu un alt internaut pasionat de aceste domenii sau cu un specialist in aceste domenii. Consilierea poate sa ajunga pe aceasta platforma si la 240 de dolari, unele sfaturi fiind insa gratuite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 × 5 =