Grecia dorește un acord de împrumut până la sfârșitul lunii mai

_83079747_varoufakis

Grecia dorește un acord de împrumut până la sfârșitul lunii mai

Grecia a spus că dorește să ajungă la un acord de împrumut cu creditorii săi internaționali, până la sfârșitul acestei luni. Purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Sakellaridis a declarat că un acord este “necesar imediat”. Grecia trebuie să facă o plată de 1,5 miliarde de euro Fondului Monetar Internațional (FMI) pe 5 iunie.

Ministrul grec de finanțe Yanis Varoufakis a declarat pentru Star TV că un acord cu creditorii a fost “foarte aproape” și a negat că țara ar putea părăsi zona euro. “O altă monedă nu este în vizorul nostru”, a adăugat el.

Grecia a fost blocată în negocierile cu UE și FMI asupra reformelor economice ce trebuie să fie puse în aplicare înainte de tranşa finală de 7.2 miliarde de euro din planul de salvare de 240 miliarde de euro eliberat ţării.

Problemele din reforma sistemului de pensii, impozitarea, dereglementarea pieței muncii, precum și re-angajarea a 4000 foști funcționari publici trebuie încă rezolvate. Săptămâna trecută, guvernul a golit rezervele FMI pentru a plăti 750 milioane de euro rată la împrumuturile existente.

http://www.bbc.com/news/world-europe-32790726

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 15 = 24