Grecia, paralizată de prima grevă generală din acest an
O grevă generală de 24 de ore împotriva politicilor de austeritate s-a soldat cu școli şi birouri publice închise și un transport puternic perturbat in Grecia. Ţara a ieşit în cele din urmă dintr-o recesiune de șase ani, iar guvernul său încearcă să câştige un plan de salvare internațional de 240 miliarde de dolari. Dar grecii sunt supăraţi că austeritatea continuă, iar rata locurilor de muncă scade.
Mii de protestatari au lua parte la mitingurile din capitala Atena și în alte orașe importante, inclusiv Salonic, în cursul zilei de joi. Spitalele au fost deschise doar pentru situații de urgență, iar magazinele și băncile au fost de asemenea afectate de prima greva generală în Grecia din acest an.
Rute majore în Atena au fost blocate, iar transportul public a fost grav perturbat. Feriboturile au fost oprite și controlorii traficului aerian au intrat în grevă, ca urmare zeci de zboruri ale companiilor aeriene grecești Aegean și Olympic au fost anulate, spun rapoartele.
Miniștrii negociază la Bruxelles cu creditorii Greciei in UE / FMI privind bugetul pe anul viitor, care este de așteptat să includă reforma sistemului de pensii și mai mult disponibilizări.
http://www.bbc.com/news/world-europe-30223547