Amenințarea unor greve spontane a piloților Lufthansa are efect. Compania aeriană va anula complet peste 200 de zboruri. Afectate sunt rute de peste tot în lume. Iar din această după-amiază mulți pasageri vor fi obligați să rămână la sol.
Amenințarea grevelor din partea piloților pune o presiune extraordinară pe cea mai mare companie aeriană germană. Compania aeriană germană Lufthansa a anulat în întregime în această săptămână 200 de zboruri din planul său standard. Observatorii așteaptă chiar măsuri suplimentare.
Primele efecte ale anulării zborurilor s-au văzut deja de ziua de luni, informație ce a fost făcută publică pe internet. Lista zborurilor anulate se poate consulta pe site-ul oficial al companiei aeriene.
Primul zbor anulat este LH108, un zbor de la Frankfurt la Hamburg. Aparatul de zbor ar fi urmat să decoleze la fix ora 14.00, ora Europei Centrale. Iar ca o măsură generală anularea zborurilor ca măsură de precauție se extinde de la 31 Martie la 5 aprilie. Anulările afectează în principal rute interne, în special rute ce includ aeroporturile de la Frankfurt sau Munchen. Afectate pot fi de asemenea zboruri internaționale sau între diferite aeroporturi din străinătate.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Lufthansa-streicht-ueber-200-Fluege-