Imigranții din UE nu vor mai primi ajutoare sociale în Germania la fel de ușor ca și până acum. Guvernul federal corectează astfel o decizie a Curții Sociale Federale.
Cetățenii din alte state membre UE nu vor mai primi pe viitor ajutoare sociale în Germania, în cazul în care aceștia nu au perspective pentru a-și găsi un loc de muncă acolo și dacă nu au primit drept de ședere pentru alte motive.
O mutare în Germania cu singurul scop de a beneficia de pe urma sistemului de asistență socială de acolo nu va mai fi posibilă. O lege cu clarificări corespunzătoare a fost propusă miercuri spre dezbatere de Ministrul Federal al Muncii, Andrea Nahles. Guvernul vrea să corecteze astfel o dispoziție a Curții Sociale Federale.
După ce Curtea Europeană de Justiție a admis excluderea beneficiilor Hartz IV pentru anumite persoane, Curtea Socială Federală din Germania a facilitat accesul la ajutoare sociale anul trecut printr-o decizie controversată: cine a locuit cel puțin șase luni în Germania primește statut de rezident permanent.
Prin acest lucru persoanele în cauză primesc și acces la ajutor social, chiar dacă nu constituie un caz standard pe lista Hartz IV. Modificarea legislativă ar trebui însă să clarifice că un astfel de statut de rezident permanent se obține abia după cinci ani de ședere permanentă în țară. În caz contrar, persoanele afectate pot primi din partea statului german doar un ajutor de urgență, care poate fi încasat timp de maxim patru săptămâni și un împrumut pentru a se întoarce acasă.