Hackerii obțin date de la milioane de clienți

Carduri de credit, asigurări sociale, permise de conducere: date sensibile, pe care clienții serviciului financiar american Equifax au crezut că sunt protejate. Dar hackerii au pus mâna pe aceste informații cu mare stil, provocând una dintre cele mai mari scurgeri de informații din istoria SUA.

În cadrul unui atac cibernetic din SUA, considerat a fi cel mai mare din istorie, date personale aparținând unui număr de 143 de milioane de clienți ai serviciului financiar Equifax au fost furate de către criminalii cibernetici. Atacul a avut loc între lunile mai și iulie, după cum anunță reprezentanții serviciului. Făptașii ar fi avut în consecință acces la nume, numere de asigurare socială, în anumite cazuri și la permise de conducere și carduri de credit.

Incidentul a fost descoperit în cadrul unui audit intern realizat pe data de 29 iulie, iar breșa din securitate a fost închisă imediat, explică firma. Chiar și anumiți clienți din Marea Britanie sau Canada au fost afectați, dar într-o măsură mai mică. Autoritățile de supraveghere au fost informate, iar specialiști externi au fost însărcinați cu realizarea unei anchete criminalistice. Este încă devreme pentru estimarea costurilor.

Directorul executiv Richard Smith a declarat că este evident un eveniment dezamăgitor pentru companie. El s-a scuzat față de clienții afectați și a vorbit despre o lovitură care a urmărit inima companiei. Pentru Equifax, incidentul este deosebit de neplăcut, pentru că firma oferă tocmai servicii și produse care oferă protecție împotriva hackerilor și criminalității cibernetice.

Cursul acțiunilor Equifax a scăzut post-bursier cu aproape nouă procente. Compania din Atlanta oferă scoruri de credit și ajută utilizatorii în administrarea și protejarea datelor personale. Ryan Kalember de la firma de securitate cibernetică Proofpoint a declarat că extrem de îngrijorătoare este în special amploarea acestui eveniment.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Hacker-erbeuten-Daten-von-Millionen-Kunden-article20023456.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 3 =