Hartuirea recuperatorilor se apropie de final

188835_articol 

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) pregateste o lege care sa protejeze clientii bancilor si institutiilor financiare nebancare de abuzurile recuperatorilor de creante.

Seful ANPC, Paul Anghel, sustine ca acestia se comporta ca niste camatari, potrivit unei postari publicate pe pagina sa de Facebook.

“Avand in vedere vidul legislativ in materie, pregatim un act normativ care sa reglementeze activitatea” recuperatorilor de credite, a explicat acesta.

El a dat citire si unui articol din proiectul de act normativ, care prevede ca “prestatorul de servicii de recuperare debite sau serviciul intern de colectare nu poate utiliza, in activitatea sa, tehnici care sa determine hartuirea, oprimarea sau abuzarea debitorului”.

Paul Anghel si-a rugat prietenii virtuali sa vina cu sugestii, iar unul dintre internauti i-a cerut ca legea sa defineasca cu exactitate termenul de “hartuire”. De asemenea, alta persoana a mentionat necesitatea unor sanctiuni in momentul in care reglementarile sunt incalcate.

Recuperatorii au un cod de conduita, care a fost actualizat in septembrie 2015 de catre Asociatia de Management al Creantelor Comerciale (AMCC), ce numara 14 membrii, inclusiv Kruk si Coface.

Astfel, apelurile recuperatorilor pot fi facute in zilele lucratoare doar intre orele 8:00 si 21:00, iar sambata doar intre 9:00 si 14:00. Exceptie fac doar cazurile in care debitorii cer sa fie sunati la alte ore.

“Convorbirile trebuie desfasurate intr-un mod politicos, care sa asigure protejarea si nedivulgarea catre terti a informatiilor privind obligatiile de plata ale debitorului si datele personale ale acestuia/acesteia. Atunci cand incepe o convorbire, agentul de colectare trebuie sa se prezinte, sa comunice numele companiei pe care acesta/aceasta o reprezinta, precum si numele creditorului pentru care actioneaza”, se arata in document.

La telefon, recuperatorii trebuie sa explice motivul convorbirii si sa clarifice orice nelamuriri pe care le au debitorii. Iar numarul de apeluri pe saptamana poate fi de maximum doua (exceptand negocierile active si situatiile in care datornicul cere sa fie cautat in alt interval orar), astfel incat frecventa convorbirilor telefonice sa nu deranjeze sau sa ia forma unei hartuiri.

De asemenea, recuperatorii trebuie sa fie politicosi si sa prezinte mereu actul de identitate si imputernicirea pe care o au de la compania de colectare a creantelor. Mai mult, acestia trebuie sa explice scopul vizitei si sa clarifice orice nelamuriri ale debitorului.

Scrisorile prin intermediul carora debitorul este somat sa-si achite datoriile trebuie trimise, in principiu, la adresa de domiciliu, de resedinta sau de rezidenta a acestuia, scrie in Codul de conduita. In plus, scrisorile pot fi trimise, daca este cazul, si la o alta adresa cunoscuta a datornicului.

Datornicii pot face reclamatii cu privire la creante sau cesiunea de creante, acestea urmand sa fie rezolvate in cel mult 30 de zile de la primire. Companiile de recuperare pot propune o alta data pentru solutionare numai daca perioada e insuficienta, dar noul termen nu poate fi mai mare de 60 de zile de la primirea reclamatiei.

Si toate acestea pentru ca “vânătoarea” de clienţi rău platnici a crescut exponenţial în ultimii ani, la un vârf de 1,69 miliarde de euro. Cazul fetiţei de 9 ani, din Cluj, terorizată de recuperatorii unei bănci pentru că părinţii nu erau acasă să răspundă la telefon, a deschis – acum câţiva ani – o întreagă dezbatere pe acest subiect. Forumurile sunt pline de dramele românilor a căror viaţă privată este invadată de recuperatori. Avocaţii spun că aceste firme nu sunt limitate de nicio reglementare legală, însă pot intra sub incidenţa Protecţiei Consumatorului.

“Problemele cele mai frecvent semnalate la recuperarea de creanţe sunt anumite abuzuri pe care unele firme le fac prin ameninţări, prin discuţii cu minori şi aşa mai departe. În plus, consumatorul ar trebui să fie informat în momentul în care semnează la ce se expune în caz de neplată: indiferent că e bancă, firmă de telefonie sau de leasing – poate apela la firmă de recuperare. În foarte multe situaţii, consumatorii s-au trezit că datoriile pe care le aveau la bancă, firme de telefonie şamd au fost cedate către firme de recuperare, fără ca ei să fi primit vreo notificare.

Modul de calculare a penalităţilor în caz de neplată, riscurile la care se supune consumatorul în caz de neplată trebuie să fie în contractul de credit, de leasing şi aşa mai departe. Nu se poate ca datoria să se umfle peste noapte. E în regulă doar dacă se respectă regulile de piaţă, date de Banca Naţională a României sau de alte autorităţi de reglementare în domeniu, dar şi contractele”, a adăugat preşedintele ANPC.

De cele mai multe ori, rău-platnicii sunt presaţi cu telefoane, agenţii nu se sfiesc să folosească un limbaj obscen sau jignitor, ameninţă în mod fals cu închisoarea şi îi conving pe oameni că ar fi comis o infracţiune sau o altă ilegalitate, cu scopul de a-i intimida.

Anul 2009 a fost un an de vârf pentru companiile de recuperare de creanţe. Valoarea totală a cazurilor încredinţate spre colectare de la persoanele fizice de către bănci sau de companiile de telefonie mobilă a fost de 713 milioane euro (3,4 milioane de cazuri). Dintre acestea, firmele de profil au recuperat creanţe în valoare de 184 milioane euro (1,9 milioane cazuri), potrivit datelor Asociaţiei de Management a Creanţelor Comerciale (AMCC).

Pe segmentul recuperărilor de la persoanele juridice, companiile de profil au primit spre colectare aproape 82.000 de cazuri în valoare de 121 milioane euro şi au recuperat mai puţin de o treime (38,7 milioane euro). Un nou vârf a fost atins în 2010, când volumul de debite încredinţat recuperatorlor a crescut cu 66%, iar valoarea cu 57% comparativ cu 2009, de la 1,69 milioane de euro. Ulterior însă, raportările cifrelor exacte ale pieţei recuperărilor au încetat, imediat după ce ANPC a demarat o anchetă.

Tot în 2010, ANPC a anunţat o investigaţie pe piaţa de profil.

“În absenţa unei legi care să reglementeze activitatea acestor servicii de recuperare de creanţe, se practică adevărate acte de haiducie la adresa rău-platnicilor”, spunea, la acel moment, Iulian Urban – specialist în insolvenţa şi recuperare de creanţe. Urban a adăugat că “victimele” sunt, cu predilecţie, persoanele fizice cu datorii, care sunt hărţuite în viaţa privată de recuperatorii în goană după comisioane. Gheorghe Piperea, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) anticipa, în acest context, că – începând din 2010 – băncile vor vinde creditele neperformante, zeci de mii de români urmând să ajungă pe mâinile firmelor de recuperare.

“În condiţiile în care vorbim de peste 1 milion de datornici care trebuie executaţi, vom asista la un adevărat dezastru. Provizioanele nu vor fi de ajuns. Gândiţi-vă la ce valori au fost evaluate, de pildă, activele din domeniul imobiliar”, a adăugat Piperea la acel moment.

Cifrele vorbesc de la sine: de la 409 milioane lei în mai 2007, valoarea restanţelor mai mari de 30 de zile a urcat în 6 ani la 10, 24 miliarde lei. Paradoxal, recuperatorii de credite vorbesc despre o scădere abruptă a afacerilor în 2011 faţă de 2010 – anul de “glorie”, dar şi cel în care a fost demarată ancheta ANPC.

În România, potrivit legislaţiei în vigoare, executarea silită poate fi dispusă de instanţă şi pusă în aplicare prin executorii judecătoreşti care au un statut reglementat legal. În cazul recuperării creditelor, procedura legală este următoarea: banca cheamă în instanţa debitorul, judecătorul apreciază asupra datoriei, fixează limitele obligaţiei, îl obligă pe cel care a contractat creditul să plătească. În cazul unui refuz, se trece la executarea judecătorească. Sub aspect infracţional, metodele acestor firme pot fi încadrate la infracţiunile de ameninţare şi şantaj, explică avocaţii pe forumuri. Spre exemplu, dacă aceste firme ameninţă persoanele că, dacă nu returnează banii, sumele vor fi recuperate de la mama, tata, sora, bunica, sau dacă ameninţă că vor aduce atingere imaginii persoanei în ochii comunităţii (telefoane sau anchete la veccaapropabatodataastptamini etc) comit infracțiunea de amenințare sau șantaj.

In concluzie sa speram ca acest Cod de conduita va fi respectat, desi documentul nu prevede sanctiuni pentru cei care il incalca, precizandu-se doar ca firmele respective sunt responsabile pentru faptele angajatilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 × 1 =