În timpul vieții, Helmut Kohl a avut un simț deosebit pentru momentul potrivit. Instinctul său și lipsa de compromis au pus capăt divizării Germaniei, deschizând calea Uniunii Europene, așa cum o cunoaștem astăzi. A recunoscut șansa istorică, a acționat fără să se uite înapoi. Chiar și cu prețul unor pierderi în plan personal.
Prin aceasta, fostul cancelar nu și-a făcut numai prieteni. Dar prin stilul său a realizat fundamentul pentru Europa, o Europă căreia nu-i mai merge bine. Prin naționalism, statele membre pun sub semnul întrebării apartenența la UE. Britanicii au decis deja să iasă din comunitate, iar America, sub Donald Trump, nu mai reprezintă un partener de nădejde.
Steagul UE ca simbol
Tocmai în această Europă nesigură au avut loc funeraliile pentru Helmut Kohl. Foști și actuali șefi de stat și de guvern din întreaga lume au venit în clădirea parlamentului de la Strasbourg, pentru a-și lua rămas bun, în cadrul primelor funeralii europene din istoria Uniunii Europene, pentru unul dintre fondatorii săi. În mijloc se află sicriul lui Helmut Kohl, acoperit, așa cum și-a dorit fostul cancelar, nu de steagul Germaniei, ci de steagul UE. Cuvintele președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, impresionează. Donald Tusk, președintele Consiliului European, vorbește, mai degrabă tehnocratic, despre meritele lui Kohl. În final, Angela Merkel îi mulțumește lui Helmul Kohl, pentru că datorită lui trăim astăzi într-o Europă liberă.
Clinton rostește concluzia decisivă
Până la urmă, fostul președinte american, Bill Clinton, a pus punctul pe i. Și anume, faptul că Helmut Kohl mai scrie o dată istorie. Acum, exact în acest moment. În această fază precară pentru unitatea Europei, care ar putea să pună în pericol munca de o viață a lui Kohl.
Bill Clinton vorbește despre finitudinea vieții, despre moștenire și responsabilitate. La Strasbourg, deasupra sicriului lui Helmut Kohl, se regăsește din nou spiritul Uniunii Europene, nevoia de a crea împreună, unii pentru ceilalți, locul în care războaiele nu mai au voie să se întâmple.
Theresa May, premiera britanică, ce tocmai conduce negocierile pentru Brexit, nu mai reprezintă niciun pericol, ci devine un outsider, care de fapt nu are ce căuta aici.
Helmut Kohl trăiește din nou. Ceremonia de rămas bun se transformă într-un act al unității, plin de avânt. O forță de care Europa are nevoie. Un moment istoric, ce i-ar fi plăcut lui Helmut Kohl.