HENKEL AGITAT

33078541

Henkel și turbulențele
Grupul de bunuri de larg consum, Henkel, crește corespunzător. Cu toate acestea, în veniturile nete se reflectă efectele unei monede euro puternice și declinul rublei. Compania se aștepta la o profitabilitate mai bună.

Grupul de bunuri de larg consum Henkel se alătură victimelor unei monede euro puternice. În primul trimestru al anului grupul a vândut mai puțin. Cu toate acestea, cei din Düsseldorf pot să își îmbunătățească profitabilitatea, datorită unei creșteri puternice pe piețele emergente și continuarea programelor de eficiență.

Producătorul de Persil, Pritt a resimțit o scădere a veniturilor în primele trei luni ale anului cu aproximativ 2,6%, până la aproximativ 3,9 miliarde de euro. Dacă nu se ține cont de sursul de schimb și alte efecte, veniturile au crescut cu 4,3%. Toate cele trei divizii ale companiei, agenți de spălare și de curățare, produse cosmetice și de toaletă, precum și adezivi, au contribuit la această creștere.

Profitul ajustat de exploatare a crescut cu 3,3% până la 619 milioane de euro și astfel a fost anul trecut mai bun decât s-a așteptat. Profitul net a crescut de la 393 milioane la 449 milioane de euro. Henkel poate continua să caute o poziție financiară bună. Compania nu are datorii și are lichidități nete în valoare de 923 milioane de euro, cu 809 milioane mai mult decât în anul precedent.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Henkel-trotzt-Gegenwind-article12780401.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × = 63