Honda Motors are planuri pentru a lansa în 2022 o serie de mașini complet electrice care pot să ruleze 240 de km cu o singură încărcare de 15 minute. Majoritatea vehiculelor electrice disponibile acum pe piață au nevoie de un timp de încărcare cel puțin dublu pentru a atinge 80% din capacitate, toate acestea, folosind o stație de încărcare “high-speed”.
Cheia acestui plan este dezvoltarea unui nou tip de baterii de mare capacitate care pot să suporte procesul ultra-rapid de încărcare. Producătorul auto se aprovizionează cu baterii de la Panasonic și alți producători pentru modelele sale hibride, dar planurile sale de a crea noi baterii vor fi puse în aplicare cu un partener care sa va găsi la o dată ulterioară. O caroserie mai ușoară și un sistem mai eficient de control a energiei vor determina mașinile să ruleze mai mult cu o singură încărcare.
Înainte de a face acest lucru, Honda are planuri pentru a lansa un vehicul electric de buget în Europa în 2019 și Japonia în anul următor. Stațiile de încărcare rapidă din Japonia oferă în prezent o performanță de maxim 150 kW, dar planurile industriei sunt de a mări această capacitate la 350 kW începând cu anul 2020. Europa este de așteptat să beneficieze de pe urma câtorva mii de stații de încărcare de 350 kW până atunci. Noua generație de vehicule electrice de la Honda va beneficia de pe urma acestei infrastructuri rapide de încărcare.
În anul 2016 exista un număr de 470.000 de vehicule electrice pe șoselele din toată lumea, potrivit firmei de cercetare Fuji Keizai, reprezentând o cotă de 0,5% din total. Cota este de așteptat să crească doar la 4,6% până în anul 2035, astfel că cei de la Honda speră să atragă atenția șoferilor către automobilele sale oferind încărcare mai rapidă și autonomie extinsă.
http://www.electric-vehiclenews.com/2017/11/honda-to-halve-electric-cars-charging.html