Un proiect de lege care urmează să fie legiferat în Parlament, va defini și legaliza serviciul online de ridesharing, prin care proprietarul unei mașini care pleacă din localitate intră în prealabil în legătură cu o altă persoană și se înțeleg să călătorească împreună în aceeași direcție, împărțind costul de transport. La ora actuală, în România, nu există vreun text de lege care să se refere explicit la acest serviciu.
Prin legiferare, șoferul și pasagerul vor fi însă obligați să anunțe Poliția, la cerere, despre data călătoriei, punctul de plecare și destinația, precum și să transmită datele de identificare.
În legislația românească, termenul de ridesharing va fi tradus în “co-voiajare” și definit ca activitatea de transport fără scop lucrativ, desfășurată între persoane fizice independente, care presupune utilizarea în comun, fără scop profesional, a unui autovehicul cu cel mult 9 locuri, de către un conducător auto și de unul sau mai mulți pasageri care călătoresc în aceeași direcție, cu condiția că deplasarea să fie efectuată de către conducătorul auto în scop personal, iar conducătorul auto împreună cu pasagerul sau pasagerii împart exclusiv costurile deplasării propuse.
Și platforma digitala de co-voiajare este definită ca un spațiu online, inclusiv website sau aplicație mobilă, administrat de un furnizor independent, care permite înregistrarea ca utilizatori a potențialilor conducători auto sau pasageri care intenționează în mod individual să efectueze deplasări în nume și pe cont propriu cu împărțirea costurilor aferente, cu condiția respectării unor termeni și condiții aplicabile tuturor utilizatorilor în ceea ce privește utilizarea platformei respective.
In apropiere de Oradea, în Cluj-Napoca, de curând s-a lansat serviciul Uber care se definește ca fiind unul de ridesharing, intrând în conflict direct cu firmele de taximetrie. Noua formă legislativă care va fi aprobată în Parlament vine să pună punct acestui conflict. Uber pierde în fața taximetriștilor, deoarece transportul public de persoane fără autorizație este interzis în continuare, excepția fiind această activitate de co-voiajare, în condițiile legale descrise.
“Este interzis trasportul public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deține pentru acesta, după caz, autorizație taxi valabilă sau copie conformă valabilă, cu excepția activității de co-voiajare”, stabilește proiectul
Dar ce spun soferii autorizati prin vocea COTAR, care se pare ca nu a inteles proiectul de lege care permite co-voiajarea si prin care șoferii pot împărți costul călătoriilor cu alți pasageri. Aceasta lege va determina desfășurarea de activități neautorizate și fraude fiscale, potrivit unui comunicat al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), remis, luni, AGERPRES.
“Eu sper că domnul deputat Lucian Șova (inițiatorul proiectului — n.r.) a avut parte de o perioadă de rătăcire sau depresie pre-electorală, iar acest proiect de lege este rodul acestei stări delicate, de care domnia sa, probabil, a avut parte. A legifera o activitate de transport care nu se desfășoară cu titlu gratuit, fără licență de transport și evazionistă, însă, organizată printr-o platformă electronică, este o veritabilă invitație la “ciubucăreală”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR, citat în comunicat.
Potrivit transportatorilor, acest proiect legislativ își propune să legifereze în mod organizat activitățile evazioniste de transport persoane.
“Îi recomand domnului deputat PSD Lucian Șova să își retragă în următoarele zile acest proiect de lege evazionist și să prezinte scuze publice celor peste 85.000 de persoane care lucrează în mod direct în domeniul transportului de persoane din România și familiilor acestora afectate, care însumat reprezintă peste 350.000 persoane, în caz contrar COTAR va reveni la momentul potrivit cu acțiuni de protest, pentru a fi siguri că astfel de inițiatori de legi corupte să aibă acces în Parlamentul României, după data de 11 decembrie, doar în calitate de simpli vizitatori”, a mai declarat președintele COTAR.