IMAGINE>1000 CUV

O MIE DE CUVINTE NU FAC CAT O IMAGINE

19-5-Placheta_Rana Mahfuzul Hasan EsFIAP (Bangladesh) - Relax_Relaxare copyVernisajul Salonului Internaţional „Premfoto”.

 Galeria “Euro Foto Art” a găzduit în acest  an un număr record de 21 de expoziţii de artă fotografică din Bangldesh, Federaţia Rusă, Serbia, România şi Ungaria, respectiv singurul Salon din Europa, intitulată “Eurofotoart”, organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” în parteneriat cu Reprezenţa Comisiei Europene în România şi Biroul de Informare al Parlamentului European, sub patronajul Ministerului Culturii.

Ultima expoziţie  a fost alcăită din lucrările acceptate şi premiate la Salonul international “Premfoto” 2013 şi urmează să fie vernisată  vineri, 20 decembrie 2013, la ora 18:00, în Galeria “Euro Foto Art” din Oradea (Piaţa 1 Decembrie nr. 12), la care organizatorii invită pe toţi iubitorii fotografiei să participe.

În cadrul vernisajului vor fi înmânate într-un cadru festiv premiile oferite de organizatori constând din trofee şi plachete, respectiv va fi lansat şi catalogul CD al Salonului Internaţional realizat în cadrul Proiectului Cultural  finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.

Pentru această ediţie a Salonului Internaţional organizatorii au primit 628 de imagini din Bangladesh, China, Germania, Irlanda, Serbia, Spania, R.Moldova, România şi Ungaria, din care juriul internaţional format din artişti fotografi reputaţi din cele trei continente: Marcello Materassi EFIAP/p, ESFIAP (Italia) preşedintele juriului, Georg S.Holzamnn EFIAP, HonEFIAP (Germania), Cătălin Anastase (Australia), Paul Bock (S.U.A) şi Constantin Dancoglu EFIAP-b (Romania), au selecţionat pentru Salon 98 de lucrări alb-negru şi color în cele patru secţiuni.

 

Din lucrările acceptate au fost premiate un număr de 32 de imagini. Cele două trofee de cristal au fost acordate la secţiunea experiement artistului fotograf Ede Tordai EFIAP din Târgu Mureş. La secţiunea  “fotografia stradală” cele două trofee “Premfoto” au fost acordate artiştilor fotografi Bogdan Cristel din Bucureşti şi lui Ovi D. Pop din Oradea, iar la secţiunea portret cele două trofee au revenit artiştilor fotografi Grigore Roibu din Deva, respectiv Adela Lia Rusu AFIAP din Oradea. Cele două trofee de cristal la secţiunea Eseu au fost acordate artiştilor fotograf Alexandra Fira din Craiova şi lui Adela Lia Rusu AFIAP din Oradea. Cele 24 de plachete “Premfoto” au fost acordate artiştilor fotografi din Bangladesh, Spania,  România şi Ungaria.

 

Momentele muzicale ale vernisajului vor fi asigurate de artiştii Rock Filarmonicii Oradea, Alexandrina şi Florian Chelu. Salonul va fi deschis oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” Oradea.

 

Ultima  expoziţie organizată în  acest an va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până la data de 12 ianuarie 2014, în zilele de lucru între orele 08:00 – 19:00, intrarea fiind gratuită.

 

Asociaţia „Euro Foto Art”

www.eurofotoart.com

0741/ 212111

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 3 = 4