Impozitul pe cifra de afaceri, optional

Comisia de buget a Senatului, condusa de PSD-istul Eugen Teodorovici, a amendat din nou o propunere a guvernului, stabilind ca impozitul pe cifra de afaceri este optional pentru firmele cu afaceri de pana intr-un milion de euro.

Potrivit Agerpres, Comisia a a acordat miercuri, cu 6 voturi pentru si 2 abtineri, raport de admitere cu amendamente proiectului de lege pentru aprobarea OUG 79/2017 referitoare la modificarea Codului fiscal.

Un amendament adoptat de comisie stabileste insa ca firmele care realizeaza venituri pana la 1 milion de euro, au un capital social de minim 45.000 de lei si cu cel putin doi angajati pot opta intre impozitul pe profit si impozitul pe cifra de afaceri.

‘Au fost cateva amendamente facute pe fond la OUG 79. Este o zona foarte sensibila. Sub acest plafon, de 1 milion de euro, cum spunea si Ministerul de Finante, se afla marea parte a companiilor, cam 96% din companiile din tara. Si, sigur, marea parte a companiilor romanesti. Atunci, am considerat ca este corect sa opteze companiile pentru una dintre cele doua variante: fie impozitul pe profit, fie pe cifra de afaceri si in anumite conditii: sa aiba un capital social de minim 45.000 de lei si sa aiba minim doi angajati. Pentru ca, stim foarte bine, sunt foarte multe companii care nu au niciun angajat declarat si prin aceasta masura scoatem la lumina undeva la 200.000 de locuri de munca’, a explicat, miercuri, Eugen Teodorovici, presedintele Comisiei de buget a Senatului, dupa dezbaterea proiectului de aprobare a OUG 79/2017 referitoare la modificarea Codului fiscal.

Alt amendament al comisiei vizeaza majorarea plafonului de deductibilitate la cheltuielile cu dobanda de la 200.000 euro, cum stabilise Executivul, la 3 milioane de euro.

‘Un alt amendament a fost legat de transpunerea Directivei Europene 1164, pentru ca modul in care ea s-a transpus in OUG 79 a fost, zic eu, un mod brutal de schimbare in piata din Romania. Niciunul dintre celelalte state europene cu o economie dezvoltata n-a plafonat atat de jos acest nivel al dobanzilor deductibile. Ceea ce, repet, crea o piedica in calea celor care vor sa investeasca in Romania’, a adaugat Teodorovici.

De asemenea, alt amendament se refera la retinerea la sursa a impozitului aferent castigurilor obtinute din jocurile de noroc.

‘A fost o propunere venita din ambele parti – si cei care sunt in zona jocurilor de noroc, si cei de la Finante, chiar daca doamna secretar de stat a spus ca e nevoie de un punct de vedere de la Ministerul de Finante. Este o chestiune mai veche si care regleaza un lucru normal: cei care sunt organizatori sa faca acele retineri si le vireaza dupa aceea statului fara sa stea Fiscul dupa fiecare suma infima, sa-si puna in lucru si oamenii, si masinile, si tot ce mai au acolo’, a aratat Teodorovici.

OUG 79/2017 referitoare la modificarea Codului fiscal va intra in dezbaterea plenului Senatului, in calitate de prima camera sesizata. Camera Deputatilor este decizionala in acest caz.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 57 = 59