Industria auto se opune planurilor UE

Este vorba despre provocări extrem și propuneri agresive: industria auto se consideră oricum numai bucuroasă nu după ce a aflat despre noile măsuri de mediu propuse de UE. Critici privind cantitățile de CO2 produse vin din toate părțile.

Reglementările climatice mai stricte din UE provoacă critici din partea industriei auto. Proiectul Comisiei UE aduce provocări extreme pentru industria auto și pune presiune pe producătorii europeni în fața concurenței internaționale, anunță asociația de profil VDA.

Dacă se vor putea atinge aceste valori limită, nu se poate ști astăzi cu precizie, iar totul depinde de cât de rapid vor accepta clienții sistemele alternative de propulsie în anii ce urmează, dar și de cât de rapid se va dezvolta infrastructura corespunzătoare.

Chiar și Asociația Automobilistică Europeană, ACEA, respinge acest obiective de reducere și îl cataloghează drept mult prea ridicat. Obiectivele mai dure pentru emisiile de CO2 ar putea conduce industria auto către inovație, explică secretarul general ACEA, Erik Jonnaert. Dar propunerea de față este extrem de agresivă, dacă luăm în considerare pătrunderea redusă și piața fragmentată a vehiculelor cu propulsie alternativă. Industria auto este dispusă acum să reducă emisiile de CO2 cu 20% până în anul 2030, dar numai dacă piața de automobile electrice va crește suficient de mult în următorul deceniu.

Reprezentanții ADAC spun că valorile ambițioase ale limitelor sunt importante pentru mediu și resurse. Comisia UE rămâne însă în urma propunerii de reglementare a Comisiei UE. Posibilitățile tehnice, pentru a face din flota de automobile una lipsită de emisii, există deja de astăzi.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Autobranche-laeuft-Sturm-gegen-EU-Plaene-article20123046.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

95 − = 90