Internetul, dispozitivele portabile de stocare și fișierele malware, surse de infectare a computerelor industriale,în S2 din 2016

Internetul, dispozitivele portabile de stocare și fișierele malware au reprezentat primele trei surse de infectare cu care s-au confruntat computerele industriale în a doua jumătate a anului trecut, reiese din concluziile unui raport realizat de Kaspersky Lab, publicat miercuri.

Conform cercetării ‘Amenințările în domeniul sistemelor industriale de automatizare, în a doua jumătate a anului 2016’, în medie, două din cinci computere care au legătură cu infrastructura tehnică a companiilor din domeniul industrial au fost ținta unor atacuri cibernetice în al doilea semestru din anul precedent.

De asemenea, cercetarea a arătat că, în a doua jumătate a anului 2016, au fost blocate descărcări de programe malware și accesul la pagini web de phishing în peste 22% dintre computerele industriale.

În intervalul de analiză, 10,9% dintre computerele cu programe ICS (Industrial Control Systems) instalate sau conectate cu cele care au acest software au prezentat urme de malware atunci când un dispozitiv portabil a fost conectat la ele.

În plus, fișierele malware trimise ca anexă la e-mail-uri și script-urile integrate în corpul e-mail-urilor au fost blocate pe 8,1% dintre computerele industriale, ocupând locul al treilea în topul amenințărilor cibernetice pe acest segment.

‘În majoritatea cazurilor, atacatorii folosesc e-mail-uri de tip phishing pentru a atrage atenția utilizatorului și a ascunde fișiere malware. Acestea din urmă au fost distribuite cel mai frecvent în formatul unor documente office ca MS Office și fișiere PDF. Folosind diferite tehnici, infractorii s-au asigurat că programele malware erau descărcate și instalate pe computerele organizațiilor industriale’, notează Kaspersky Lab.

Potrivit raportului de specialitate, programele malware, care reprezintă un pericol semnificativ pentru companii din toată lumea, sunt la fel de periculoase pentru cele industriale și pot paraliza complet controlul organizației asupra sistemelor sale ICS sau pot fi folosite pentru atacuri cu țintă precisă.

În topul țărilor cu computere industriale atacate, primele trei locuri sunt ocupate de Vietnam (peste 66%), Algeria (peste 65%) și Maroc (60%).

Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în 1997. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejați de tehnologiile Kaspersky Lab, precum și 270.000 de companii client.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × 3 =