Internship, o capcana pentru tineri?

AP100307132959

Editor plătește practicanții

Internship a devenit un cuvânt comun pentru persoanele tinere care lucrează în condiții precare. Dar în Statele Unite aceștia își cer drepturile, iar editura Conde Nast trebuie să efectueze plăți către mii de stagiari.

Marea editură Conde Nast a ajuns la un acord în Statele Unite cu mii de practicanți în privința unor plăți compensatorii. Acordul extrajudiciar prevede ca compania să ofere în total 5,8 milioane de dolari pentru 7500 foști stagiari, care s-au plâns de salarii mici sau lipsa plăților. Prin acest acord, Conde Nast evită o procedură în fața tribunalului de la New York.

Procesul a fost intentat de doi stagiari. În primul rând, Matthew Leib susține că a lucrat timp de două veri pentru revista New Yorker și a primit doar între 300 și 500 de dolari. Din păcate Lauren Ballinger a primit doar un dolar pe oră din partea revistei W.

Multe alte mii de persoane s-ai alăturat acțiunilor celor doi cursanți. Toți au acuzat Conde Nast de faptul că încalcă sistematic regula salariului minim. După primirea plângerilor, editura ce deține titluri precum Vogue sau Vanity Fair a dat afară toți practicanții. Reclamanții vor primi după informațiile existente între 700 și 1900 de dolari pe cap.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Verlag-zahlt-nachtraeglich-Praktikanten-aus-article13966696.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × = 40