Alternative la interzicerea zborului pe timp de noapte
Comisarul pe probleme de aviație a guvernului federal german, Zypries, consideră că este exagerat să se interzică total zborurile pe timp de noapte la viitorul aeroport al capitalei germane. Aceasta vine cu o altă propunere pentru a liniștii cetățenii îngrijorați de zgomotul produs de aeroport.
Coordonatorul pe probleme de aviație și aerospațiale a guvernului federal german, Brigitte Zypries (SPD) a vorbit despre viitorul BER, viitorul aeroport central al capitalei germane și despre propunerea de a interzice total zborurile pe timp de noapte în intervalul orar 22-06. Politicianul SPD a declarat pentru Tagesspiegel am Sonntag că această regulă ar fi una necorespunzătoare. Aceasta a subliniat faptul că populația nu este atât de densă în landurile Berlin și Brandenburg. Aeronavele BER ar decola și ateriza de pe și din zone care nu sunt atât de dens populate precum alte zone din jurul marilor aeroporturi, precum Frankfurt, spre exemplu.
Ca alternativă la această regulă pe care o consideră exagerată, Zypries sugerează să se permită decolarea pe timpul nopții doar a aparatelor de zbor considerate moderne și care funcționează mai silențios sau nu poluează fonic atât de puternic. Tehnologiile avioanelor și motoarelor acestora au devenit tot mai sofisticate și au realizat în ultimii ani progrese uriașe.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Zypries-schlaegt-Alternative-vor-article12762286.html