iPhone 8, posibil doar în 2018

Când va fi lansat iPhone 8? Între premiera ce va avea loc în toamnă și startul efectiv al vânzărilor ar putea să se regăsească săptămâni sau chiar luni de zile. Analiștii consideră că startul comercializării ar putea sosi în 2018. Ei iau în considerare și alte indicii în afara limitelor tehnologice.

Cu cât ne apropiem mai mult de data prezentării iPhone 8, cu atât mai sigură pare să fie amânarea debutului  pe piață a iPhone-ului aniversar. În ultimele săptămâni au existat mereu anunțuri privind problemele pe care compania Apple le întâmpină în producție și posibilele lacune pe care le-ar putea avea în lanțul de aprovizionare. Acum există din nou vești proaste pentru fanii nerăbdători: iPhone 8 ar putea sosi pe piață abia din 2018.

Prognoza pare să provină de această dată din cercurile Deutsche Bank, spun cei de la BusinessInsider. Analiștii instituției financiare se bazează în evaluarea lor pe rapoartele prezentate de furnizorii companiei Apple, în care se precizează că anumite componente importante nu vor fi gata la timp pentru producție, datorită unor dificultăți tehnice.

Aceste anunțuri din lanțul de aprovizionare nu reprezintă nimic nou. Un debut pe piață în anul 2018 a început să fie luat în discuție încă din luna martie, iar cu fix o lună mai târziu au existat din nou probleme privind capacitatea furnizorilor de a livra anumite componente esențiale.

http://www.n-tv.de/technik/Uberfordert-das-iPhone-8-Apple-article19820641.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 × = 8