iPhone ar putea sosi pe viitor în trei versiuni

iPhoneX este șic, iar în același timp cel mai scump telefon construit vreodată de Apple. Cine nu are atât de mulți bani la dispoziție, poate aștepta noutățile din anul 2018. Atunci vor sosi pe piață trei noi iPhone-uri, toate într-un nou factor de formă și unul dintre ele va fi relativ ieftin comparativ cu ce ne-a obișnuit Apple până acum.

După un iPhone mai apare încă unul, aproape în fiecare zi apar aticole noi care descriu performanțele noului terminal iPhoneX, iar deja încep să apară zvonuri privind versiunile viitoare. Sursa o reprezintă renumitul analist și consultant pentru produse Apple, Ming-Chi Kuo, care are un grad de încredere extrem de ridicat în privința prognozelor sale. Motiv suficient pentru a îl lua în serios.

Și în anul 2018 vor exista, crede expertul de la KGI Securities, trei versiuni diferite de iPhone. Spre deosebire de acest an, urmașii iPhoneX vor avea toți acest tip de ecran fără margini, crede Kuo. Fostul design al celor de la Apple va deveni istorie.

Interesant este faptul că, Kuo crede că anul viitor Apple va renunța la cea mai mică versiune de iPhone. În locul acestuia urmașul direct pentru iPhoneX, cu o diagonală a ecranului de 5,8 inch va deveni anul viitor cel mai mic iPhone disponibil pe piață. Pe de o parte Apple va lansa o variantă “Plus”, care va avea un ecran de 6,5 inch, apoi una mai mică, de 6,1 inch.

Varianta medie va deveni una mai avantajoasă ca preț, în care Apple va renunța la ecranul OLED în varianta tehnologiei LCD. Densitatea pixelilor va fi astfel mai redusă decât la celelalte două modele. Pentru dispozitivul de 6,1 inch Kuo spune că va oferi o densitate de 320-330 pixeli per inch. Acest lucru nu corespunde unei rezoluții Full HD, ci ceva mai puțin. Modelul de 5,8 inch va avea precum iPhoneX un ecran OLED cu 458 ppi, iar cel de 6,5 inch tot un ecran OLED, dar cu o densitate între 480 și 500 ppi.

http://www.n-tv.de/technik/Kommt-das-iPhone-erneut-im-Dreierpack-article20131621.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × = 1