Acordul atomic cu Iranul este considerat o piatră de hotar. Însă sancțiunile americane care mai sunt încă în vigoare provoacă furie. Probabil pentru că Teheranul are planuri pentru a construi nave cu propulsie nucleară. Pentru asta trebuie să negocieze cu autoritățile pentru energie atomică.
Președintele Iranului, Hassan Ruhani, s-a consultat cu șeful Autorității Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA), Yukiyo Amano, privind construcția de nave cu propulsie atomică. Ruhani a spus la reuniunea de la Teheran că urmărește o colaborare tehnică profitabilă, în domeniul dezvoltării de sisteme atomice de propulsie. Amano nu a dorit să facă declarații pe marginea acestor planuri.
Directorul Autorității Iraniene pentru Energie Atomică, Ali Akbar Salehi, a spus după întâlnirea cu Amano că el a discutat planurile cu șeful IAEA până în cel mai mic detaliu. Chiar și gradul de îmbogățire al uraniului, un punct extrem de critic, a fost de asemenea dezbătut. Pentru că această chestiune este un subiect extrem de delicat, nu va exista o decizie rapidă.
Ruhani a dat ca exemplu construcția de nave cu propulsie atomică și a lăsat să se înțeleagă că multe persoane sunt furioase ca urmare a prelungirii sancțiunilor americane în acest domeniu. Potrivit televiziunii de stat iraniene, el a descris prelungirea acestor sancțini de către Congresul American ca fiind o încălcare flagrantă a acordului atomic încheiat în iulie 2015.
Acest acord a încheiat litigiul ce a durat ani de zile, privind programul atomic iranian. Guvernul iranian s-a obligat, printr-un acord istoric, să reducă semnificativ procesul de îmbogățire al uraniului și să se supună controalelor stricte efectuate de IAEA, pentru a asigura pe toată lumea că nu este posibilă construcția unei bombe atomice. În schimb Occidentul ar trebui să ridice sancțiunile impuse țării.
Congresul American a convenit însă la începutul lunii decembrie prelungirea unor sancțiuni mai vechi care au fost introduse pe fondul testelor de rachetă efectuate de Iran, dar și în urma unor încălcări repetate ale Drepturilor Omului. Datorită acestor sancțiuni multe firme se abțin momentan să investească în Iran. Lumea așteaptă să vadă dacă președintele american, Barack Obama, va semna documentul. Urmașul său, Donald Trump, se opune acordului atomic.
http://www.n-tv.de/politik/Iran-will-atomgetriebene-Schiffe-bauen-article19358851.html