Iranul vrea să cumpere 100 de avioane Boeing

c2b1de5459c6a345d90b2da604d3d148

Iranul se pune de acord cu concernul aviatic american, Boeing, asupra cumpărării a 100 de avioane. Deja în luna ianuarie țara comandase 118 aparate de zbor de la concernul aviatic european, Airbus.

După Airbus și rivalul american Boeing și-a asigurat o comandă mare din partea Iranului. Aceasta cuprinde 100 de aparate de zbor, spune șeful Asociației Iraniene a Zborului Comercial, Ali Abedzadeh, pentru ziarul “Iran”. După un acord corespunzător ambele părți așteaptă aprobarea autorităților americane.

Este vorba despre prima comandă a Iranului la o companie americană după revoluția din 1979. Deja în luna ianuarie a acestui an iranienii au comandat 119 aparate de zbor de la concernul european Airbus, pentru un preț total de listă de 27 miliarde de dolari.

Companiile aeriene din Iran au suferit timp de decenii de pe urma sancțiunilor internaționale, care au restricționat sau chiar interzis complet livrarea de piese de schimb sau cumpărarea de aparate noi de zbor. Doar după negocieri privind programul atomic al Iranului s-a produs vara trecută o ameliorare a disputelor aprinse, iar în luna ianuarie a acestui an sancțiunile au fost ridicate aproape complet.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Iran-will-100-Boeing-kaufen-article17982366.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

10 × 1 =