De cateva zile, isteria ANAF, mai mult mediatica decat reala a adus totusi ceva bun-desteptarea romanilor dupa ce apar legile, desi acestea au fost mult timp puse la consultare publica. Probabil ca de acolo vine si expresia „Dă-i Doamne românului, mintea de pe urmă.”
Ca sa evite prelungirea agoniei de presa impotriva-i, de cateva minute, ANAF face urmatoarea precizare: Activitatea unei firme va fi suspendată de ANAF doar dacă diferenţa de bani găsită în plus sau minus va fi de 300 lei sau 500 lei( minim, banuim noi), iar decizia de suspendare va putea fi revocată în aceeaşi zi dacă este achitată o amendă reprezentând de 10 ori suma constatată ca fiind neînscrisă în contabilitate. Modificările vor fi operate de Guvern în această săptămână sau cel mai târziu săptămâna viitoare, zice premierul Victor Ponta arătând că este nevoie de o serie de “reglaje” care să prevină eventuale excese ale inspectorilor ANAF.
Dar iata cum o astfel de isterie face ca randurile sa se stringa si incet, incet sa se vine cu propuneri ca cele de mai jos.
“Patronii de restaurante vor ca perioada de suspendare a activităţii să scadă la sub 30 de zile. Asociaţia Restaurantelor din România, condusă de Dragoş Petrescu, proprietarul unităţilor City Grill, propune ca perioada de suspendare a activităţii de către ANAF să poată fi mai mică de 30 de zile, iar pragul să fie stabilit în funcţie de cifra de afaceri, având deja întâlniri cu autorităţile.
“Membrii asociaţiei s-au întâlnit cu vicepreşedintele ANAF, Romeo Nicolae, şi cu Dan Manolescu, secretarul de stat de la Finanţe, şi sperăm să ajungem la un acord care să se concretizeze în proceduri mai clare de control, astfel încât restaurantele să nu mai fie închise pentru minim 30 de zile la 10-15 lei diferenţa la casa de marcat, aşa cum e obligată azi ANAF. Trebuie să perfecţionăm sistemul pentru că nu este normal ca în România, stat european, să nu ai dreptul să te aperi. Azi primeşti pedeapsa de la un lucrător DGAF (Direcţia Antifraudă – n.r.), poate de bună credinţă, dar care a greşit, iar tu trebuie să închizi atunci pe loc activitatea şi să te judeci una-două-trei luni pentru a ţi se da dreptate, asta dacă mai exişti ca entitate până atunci”, a declarat marţi Petrescu la o conferinţă pe tema Codului Fiscal.
El a punctat că restaurantele cer ca perioada de suspendare dispusă de inspectorii ANAF să poată fi mai mică de 30 de zile, iar pragul sumelor pentru care ia această decizie să fie stabilit ca procent din cifra de afaceri a restaurantului. Petrescu a mai afirmat că nu toate controalele ANAF au avut rezultate negative, iar numărul închiderilor de restaurante este în scădere, întrucât patronii şi lucrătorii acestora sunt mai atenţi, observându-se conformarea voluntară. Mai multe opinii despre isteria ANAF, dupa zambet.
———————————————————————————————————————————-
……doi inspectori de la ANAF….
– Am auzit ca ai intrat intr-o formatie rock.
– Da, nu mi-au tinut franele.
————————————————————————————————————————————












