JAPONIA INGHETATA

  • 61509_10151904294175885_1974969877_n-1Producția japoneză îngheață

Japonia se confruntă în prezent cu o iarnă neobișnuit de dură. Consecințele fenomenelor meteorologice ce au lovit acum Țara-Soarelui-Răsare sunt și de ordin economic. Marii producători auto au rămas fără provizii. Iar furnizorii nu își pot îndeplini angajamentele.

 

Viscolul des a pus părți din economia internă a Japoniei pe butuci. Datorită lipsei furnizorilor, companii precum Toyota, Honda și centre de producție ale producătorului auto Suzuki au oprit producția, conform informațiilor oferite de purtătorul de cuvânt.

 

La Suzuki un număr de trei unități de producție au fost oprite. Toyota și Honda au fiecare câte două. Afectate sunt, printre altele, locurile unde se produce modelul best-seller Toyota Corolla, Prius, dar și Lexus. Încă nu se știe cât se vor odihni liniile de producție. La Honda a fost afectată producția a 2000 de automobile.

 

Japonia face față în prezent celor mai grele zăpezi din ultimii 45 de ani. Ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme, doar în acest weekend și-au pierdut viața 12 persoane în Tokyo și părți din estul țării. Peste 100 de persoane au fost însă rănite în accidente. Sute de mii de case au rămas fără energie electrică.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

+ 72 = 74