Jeff Bezos, CEO al Amazon, s-a simțit “ca Sigourney Weaver”, controlând un Mech Robot uriaș

Granița dintre realitate și science fiction a devenit, pe alocuri, atât de fragilă încât poate deveni greu de crezut că anumite lucruri chiar se petrec în realitate și nu în marile studiouri de la Hollywood. Jeff Bezos, CEO al Amazon, a avut șansa să trăiască visul oricărui băiețel fan SF când s-a urcat în cabina de comandă a unui uriaș robot utilitar, conform SPACE.com.

Bezos s-a instalat în cabina de comandă a unui robot de 4 metri înălțime, la 19 martie, cu ocazia conferinței MARS (Machine Learning, Home Automation, Robotics and Space Exploration — Mașini care învață, Automatizare la domiciliu, Robotică și Explorare spațială).

Primele clipuri video cu acest robot mech denumit Method 2, realizat de compania sud-coreeană Hankook Mirae Technology, au apărut în luna decembrie. Numeroși experți în domeniu au fost sceptici prima oară că acest robot chiar există și că este funcțional.

@JeffBezos “Why do I feel so much like #sigourneyweaver ?” @amazon #MARS2017 #openpodbaydoors ???? pic.twitter.com/HRRzmQtZbh

— ; Caleb Harper (@calebgrowsfood) March 20, 2017

Noul clip video în care Jeff Bezos apare la comenzile sale a risipit îndoielile cu privire la existența acestui robot de tip “mech” (termen care descrie roboții umanoizi pilotați de oameni). Pentru viitor rămâne de văzut ce poate face el.

În clip, Bezos mișcă brațele uriașe ale mașinăriei din centrul de comandă amplasat în toracele robotului, însă nu se deplasează singur la comenzile lui Method 2 care este susținut cu lanțuri din tavan, probabil din motive de siguranță.

De asemenea, în clip robotul nu ridică nimic, ceea ce este de menționat pentru că ridicarea, transportarea și manipularea obiectelor foarte grele este scopul declarat al construcției unei astfel de mașinării. Deocamdată, nicio fotografie sau clip cu uriașul robot nu îl prezintă manipulând obiecte, iar prototipul funcționează prin conectare la o sursă externă de energie, ceea ce, în acest stadiu al proiectului, îi limitează categoric aria de acțiune.

Desigur însă că astfel de limitări pot fi depășite. Specialiștii în robotică au creat deja roboți autonomi care pot naviga pe teren accidentat — așa cum este intimidantul “Big Dog” creat de Boston Dynamics sau robotul biped “Atlas” care poate deschide uși, ridica cutii și se poate reechilibra singur dacă este împins, funcționând cu o sursă internă de energie.

Acești roboți sunt însă mult mai mici decât uriașul “mech”, ce cântărește cel puțin 1,6 tone (în funcție de dotări), pe care compania Hankook Mirae încearcă să-l dezvolte.

Unul dintre experții implicați în dezvoltarea acestui proiect declara pentru Live Science în luna decembrie că se lucrează la uriașul “mech” de câțiva ani iar prototipul Method 2 este construit pentru a demonstra anumite tehnologii, printre care interfața de control om-mașină care mișcă brațele bestiei metalice.

Astfel de roboți “mech” apar în blockbuster-ul din 2009 “Avatar”, dar și în “Starship Troopers” (1997) sau în “Pacific Rim” (2013). Personajul principal din seria “Alien”, Ripley (interpretat de actrița Sigourney Weaver) folosește un astfel de robot, fapt care l-a făcut Bezos să exclame, în timp ce se afla la comenzile mașinăriei, “Oare de ce mă simt acum ca Sigourney Weaver?”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

2 + 2 =