Johnny Depp şi-a dat în judecată managerii pentru fraudă: Cere daune de peste 25 de milioane dolari

johnny_depp

Johnny Depp dă în judecată The Management Group (TMG),împreună cu doi dintre avocaţii săi, printre revendicări numărându-se fraudă, neglijenţă în afaceri şi încălcarea obligaţiilor contractuale, pentru care actorul cere daune în valoare de 25 de milioane de dolari, informează The Hollywood Reporter.

Potrivit plângerii depusă de Depp la Curtea Superioară din Los Angeles, Grupul TMG l-a reprezentat pe actor în calitate juridică, de afaceri şi sub raport fiscal în perioada 1999-2016, timp în care s-au colectat 28 de milioane de dolari din taxe unice pentru care Depp declară că nu şi-a dat acordul.

“Depp este unul dintre cei mai căutaţi şi mai bine plătiţi actori din lume”, scrie avocatul Matthew Kanny în plângere. “El este, de asemenea, victima abaterilor grave ale managerilor de afaceri – The Management Group şi avocaţii Joel şi Robert Mandel – care au colectat zeci de milioane de dolari din taxe unice, aparent în baza unei înţelegeri verbale, toate pe cheltuiala domnului Depp.”, adaugă avocatul Kanny.

De asemenea, Depp susţine că TMG nu a reuşit să depună sau să plătească impozitele la timp, care l-au costat în total 5,6 milioane de dolari în amenzi federale. Totodată, Depp acuză managerii membri ai TMG că nu au reuşit să păstreze documentele doveditoare şi au împrumutat o sumă de aproape 10 milioane de dolari unor terţe părţi, fără autorizaţie.

De asemenea, actorul spune că TMG a uneltit împotriva intereselor sale, investind banii în asociaţii de business în care aveau interese de proprietate.

Depp a dat în judecată firma în luna martie, anul trecut, după ce TMG l-a informat că ar trebui să-şi vândă o bună parte a unei proprietăţi pe care o deţine în Franţa, pentru a rămâne în solvenţă financiară. Apoi, actorul l-a angajat pe Edward White, care a efectuat o revizuire completă a finanţelor lui Depp şi a descoperit presupusa proastă gestionare.

“În esenţă, TMG a tratat venitul domnului Depp ca pe propriul venit, fie la dispoziţia TMG sau a unor terţe părţi şi a atras fondurile în funcţie de propriile interese”, scrie avocatul Matthew Kanny.

Actorul cere daune în valoare de peste 25 de milioane de dolari, informează The Hollywood Reporter.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

4 × = 40