Juncker avertizează Turcia cu privire la pedeapsa cu moartea

În ciuda tuturor conflictelor, Uniunea Europeană continuă negocierile de aderare cu Turcia. În cazul în care președintele Erdogan își va pune în aplicare planul de reintroducere a pedepsei cu moartea, acestea vor fi anulate imediat, spune șeful Comisiei UE, Jean-Claude Juncker și amenință cu consecințe suplimentare.

Președintele Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, a avertizat Turcia că reintroducerea pedepsei capitale va atrage după sine și o abandonare irevocabilă a negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Juncker a declarat pentru Rheinischen Post că “dacă reintroducerea pedepsei capitale va deveni mai mult decât un discurs, atunci Turcia va primi un refuz clar la intenția sa de a se alătura familiei europene”.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a abolit pedeapsa cu moartea în 2004, în vremea când era premier. După încercarea eșuată de lovitură de stat ce a avut loc anul trecut, el a amenințat de mai multe ori că va reintroduce pedeapsa capitală, organizând în acest sens și referendumul.

Recent, turcii cu drept de vot care trăiesc în Germania au putut să își exprime părerea cu privire la introducerea sistemului prezidențial în Turcia. Majoritatea alegătorilor au fost de acord cu planurile lui Erdogan. Guvernul federal german a explicat că va interzice organizarea unui referendum în Germania în care turcii să voteze pentru reintroducerea pedepsei cu moartea.

Juncker a lansat acum și moratoriu privind sprijinul financiar pentru Turcia. Acesta consideră că este absurd ca europenii să livreze bani pentru formarea de judecători și profesori spre exemplu, când aceștia se află în închisoare din ordinul lui Erdogan.

Potrivit agenției turce de presă Anadolu, de la tentativa de lovitură de stat peste 4200 de judecători și procurori au fost arestați. Această cifră reprezintă aproape o treime din totalul de 14.000 de judecători și procurori ce lucrează în Turcia.

http://www.n-tv.de/politik/Juncker-warnt-Tuerkei-vor-Todesstrafe-article19827435.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × = 50