Kids fest Oradea, ediția I –patru zile de sarbatoare pentru copii la Cetatea Oradea

In aceste an, Primaria Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (APTOR), va organiza prima editie a Kids Fest în Cetatea Oradea, în perioada 1-4 iunie 2017, între orele 10:00 – 20:00.

Cetatea Oradea va fi punctul de atracție al orașului atât prin amenajarea veselă și colorată cât și prin multitudinea de spectacole și jocuri dedicate întregii familii. Kids Fest Oradea este cel mai mare eveniment dedicat copiilor organizat în Oradea. Programul evenimentului va include o multitudine de activități, spectacole de teatru, jonglerii, magie, baloane de spumă, ateliere de creație, standuri cu dulciuri și multe alte surprize. Astfel, 10 ateliere de creație vor dezvolta imaginația celor mici în cele 4 zile ale festivalului, precum Ateliere de meșteșuguri, Atelierul Olarului, Atelierul Micul Patiser, etc.

Zilnic vor avea loc spectacole de teatru și magie. Povești și spectacole indite vor fi prezente pe scena amplasată în curtea interioară a Cetății Oradea. Vizitatorii vor avea parte zilnic de momente de dans, muzică și teatru de păpuși. Vizitatorii se vor bucura de decoruri de poveste, tobogane, trambuline, labirint, sau alte atracții inedite care îi vor încânta pe cei mici dar și pe cei mari.
Muzeele Cetății Oradea vor avea program prelungit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

5 × = 40