Kremlinul își clarifică poziția: Putin nu este avocatul lui Bashar al-Assad, ci avocatul dreptului internațional

Poziția Rusiei față de președintele sirian Bashar al-Assad nu s-a schimbat: viitorul Siriei și al conducătorului acesteia poate fi decis numai de către poporul sirian, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că Vladimir Putin nu este avocatul lui Al-Assad, ci al dreptului internațional, relatează RIA Novosti.

“Afirmația că Putin nu este avocatul lui Al-Assad nu este nici ea nouă și nu a fost rostită prima oară într-o discuție telefonică cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Putin a folosit această expresie și mai înainte în cadrul unor interviuri. Nefiind avocatul lui Al-Assad, Putin este avocatul dreptului internațional”, a afirmat Peskov.

El a subliniat că președintele rus apără o poziție care nu permite adoptarea unor decizii privind viitorul unei țări de către terțe părți sau state.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan declarase anterior într-un interviu pentru Reuters că atât timp cât președintele Bashar al-Assad rămâne la conducerea țării nu poate exista o rezolvare a conflictului sirian, scrie RIA Novosti. Potrivit lui Erdogan, Putin i-ar fi spus: “Nu mă înțelege greșit (…) eu nu sunt avocatul lui”.

În plus, Erdogan a spus că în prezent “(președintele rus Vladimir) Putin, (președintele american Donald) Trump, noi, Iran, Arabia Saudită, Qatar am jucat un rol activ în încercarea de a găsi o soluție în Siria”. Potrivit lui, “putem să ne unim și să ajutăm poporul sirian să ia propria decizie”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

52 − = 42