La ce se uita românii când fac cumpărături-de retinut

Românii sunt printre cei mai selectivi consumatori în ceea ce privește alimentația, în condițiile în care peste 55% dintre aceștia sunt atenți atunci când citesc etichetele despre conținutul produselor pe care le consumă și iau în calcul să nu conțină organisme modificate genetic sau grăsimi, relevă un raport GfK despre factorii care contează atunci când decidem ce mâncăm și ce bem, realizat în 17 țări.

Următorii factori foarte importanți în cazul a jumătate dintre co-naționali su nt “ingredientele organice” sau “conținutul redus de zahăr”.

Studiul GfK arată că, la nivel global, aproape jumătate dintre consumatori declară că atunci când citesc etichetele despre conținutul produselor pe care le consumă iau în calcul în primul rând să fie fără zahăr și fără ingrediente modificate genetic.

De asemenea, produsele cu conținut scăzut de sodiu sau de sare ocupă locul trei în top, cu 45%. Următoarele în clasament, la egalitate (cu 44%) se găsesc produsele ecologice, cele cu cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi și produsele cu adaos de vitamine sau minerale.

“Românii au acordat o importanță mai mare tuturor criteriilor analizate față de media globală, cu patru dintre ele alese de peste jumătate dintre cei chestionați. La nivel global, nici o caracteristică nu a fost selectată de un procent atât de mare de consumatori, scorul maxim fiind de 48%. Acest lucru arată că, cel puțin la nivel declarativ, românii sunt mai atenți la ce consumă decât majoritatea țărilor analizate, fiind preocupați de sănătatea lor și a familiilor lor”, se arată în raport.

Așa cum era de așteptat, persoanele din gospodăriile cu venituri mari au acordat o importanță mai mare tuturor acestor caracteristici, comparativ cu gospodăriile cu venituri mai mici.

În rândul gospodăriilor cu venituri ridicate, cele mai importante caracteristici legate de conținut sunt fără organisme modificate genetic (55%), cu conținut redus de zahăr sau fără zahăr (54%) și conținut redus de sodiu sau de sare (52%).

În cazul celor cu venituri scăzute, cei mai importanți factori se referă la organismele modificate genetic și la conținutul de zahăr, însă sunt menționați de un procent semnificativ mai mic (44%, respectiv 43%). Al treilea factor cel mai important pentru acest grup are legătură cu produsele ecologice și cele îmbogățite cu vitamine sau minerale (41%).

Potrivit studiului GfK, chinezii sunt cei mai selectivi în ceea ce privește alimentația, dar nici românii nu sunt departe. China se află în fruntea listei pentru opt dintre cei nouă factori de decizie analizați. Excepția se referă la produsele de proveniență locală, unde Italia preia conducerea.

“România se află pe a doua poziție pentru cinci dintre caracteristici: fără organisme modificate genetic, fără grăsimi (în acest caz, clasându-se la egalitate cu China), proveniență locală, conținut de pre-sau probiotice și fără gluten. La alte trei aspecte deținem locul al treilea în top: produse organice, îmbogățite cu vitamine sau minerale și fără sodiu sau sare”, se mai arată în raport.

GfK a intervievat 23.000 de consumatori online în 17 țări în vara anului 2017. Datele sunt ponderate pentru a reflecta componența demografică a populației online în vârstă de peste 15 ani din fiecare țară.

Media globală este ponderată pe baza dimensiunii fiecărei țări, proporțional cu celelalte țări analizate. Țările incluse sunt Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Marea Britanie și SUA.Studiul pentru România este realizat în 2015, pe un eșantion de 1000 de utilizatori de Internet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 × 1 =