La control, presedintele Johannis, ce promisiuni facute avem de urmarit in urmatorii cinci ani

iohannis6

Noul presedinte al Romaniei, domnul Johannis a facut 18 promisiuni care trebuie respectate, odata ajuns la Cotroceni. Sub mandatul sau, Romania ar putea adopta moneda euro, una din marile provocari economice, asumate si de conducerea Bancii Nationale. Dar sa vedem care sunt acestea si sa stim ce avem de urmarit, ca doar noi il platim.

ECONOMIE:
Restrangerea prezentei statului in economie si intarirea rolului de garant al drepturilor constitutionale si al bunei functionari a economiei de piata.
Aderarea la euro trebuie sa fie, in viziunea lui Klaus Iohannis, “o adevarata ancora pentru disciplinarea politicilor economice, pentru predictibilitate si accelerarea cresterii economice”.
Proaspatul presedinte pledeaza pentru dezvoltarea pietei de capital.
Iohannis intentioneaza sa mentina cota unica de impozitare, pe care o considera “o solutie corecta”.
El anunta ca revenirea la TVA de 19% este “o prioritate absoluta”.
Strategie fiscala:

Descentralizare fiscala, punand capat presiunilor la care primariile sunt adesea supuse de catre Guvern. Structurile de control vor trebui adaptate si ele, astfel incat si la nivel local sa existe un control adecvat al coruptiei, in care cetatenii sa aiba un rol direct si mult mai mare asupra prioritatilor si calitatii cheltuirii fondurilor publice.
Obiective de infrastructura:

Iohanis sustine elaborarea unui Plan de Dezvoltare Durabila pentru urmatorii 10 ani, care sa cuprinda atat obiectivele acoperite prin fonduri europene prin Acordul de Parteneriat, cat si pe cele care urmeaza a fi acoperite din bugetul de stat.

Restul angajamentelor dupa zambet…

—————————————————————————————————————————————————-

regular_smile……Dupa alegeri, la sediul PSD vine unul si intreaba portarul:

– As vrea sa vorbesc cu domnul presedinte al Romaniei, Victor Ponta. Portarul ii raspunde politicos :

– Domnule, domnu’ Ponta nu e presedinte…. Omul pleaca si se reintoarce dupa o ora la poarta PSD:

– As vrea sa vorbesc cu domnul presedinte al Romaniei, Victor Ponta. Portarul, usor nervos, ii raspunde:

– Bai, nene, Ponta nu e presedintele Romaniei… Pleaca omul si dupa 10 minute vine iar zice:

– As vrea sa vorbesc cu domnul presedinte al Romaniei, Victor Ponta. Portarul iritat de-a binelea, zbiara la el:

– Bai, nene, ti-am spus de o suta de ori ca Ponta nu e presedintele Romaniei!!! La care omul, cu gura pin’ la urechi:

– Stiu, frate, da’ nu ma pot satura sa aud asta!

—————————————————————————————————————————————————-

Fonduri UE:

Candidatul ACL sustine restructurarea sistemului de gestionare a fondurilor europene, prin crearea unui corp de functionari de elita care sa monitorizeze si sa implementeze programele cu finantare UE, remunerati competitiv in functie de gradul de absorbtie a fondurilor

POLITICA EXTERNA:

Aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, prin cresterea rolului, a greutatii Romaniei in NATO si, mai ales, in UE, prin eforturile de a intari, pe zona noastra, institutiile cu semnificatie de securitate nationala, un buget mai consistent al apararii, o armata mai puternica, servicii speciale cat se poate de puternice, pe deplin scoase din jocul politic partizan.

Politica externa a Romaniei urmareste atingerea intereselor noastre nationale prin intermediul NATO si UE. Sustin neconditionat dezvoltarile de securitate si politico-militare din cadrul NATO si sunt adeptul unei Politici Externe si de Securitate Comune in cadrul UE. Cred cu tarie ca parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, alaturi de calitatea de membru al NATO si al UE, reprezinta, pentru Romania, elementul fundamental al politicii noastre externe si al strategiei nationale in domeniul securitatii

DIASPORA:

Una dintre primele masuri pe care le voi adopta in calitate de Presedinte al Romaniei va fi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentantii comunitatilor de romani de peste granita. Acest Consiliu va trebui sa constituie cadrul in care vor fi dezbatute temele ce preocupa romanii din afara granitelor si armonizate pozitiile institutiilor.

POLITICA INTERNA:

In plan politic, Iohannis anunta o reforma de fond a legislatiei electorale, respectiv a sistemului de alegere a Camerei Deputatilor, Senatului, presedintilor de Consilii Judetene si primarilor, dar si modificarea legislatiei partidelor politice, atat in privinta conditiilor de infiintare a unor noi formatiuni, cat si a finantarii acestora.
Politica de aparare: In calitate de Presedinte al Romaniei, voi propune tuturor partidelor politice un acord pentru asigurarea constanta a unei finantari anuale de 2% din PIB pentru aparare.

Despre amnistiere:

Nu voi gratia persoane condamnate pentru infractiunea de coruptie

DNA: Voi incuraja dezvoltarea capacitatii procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie si imbunatatirea performantei la nivel local, in paralel cu cea foarte buna de la nivel national.

ANI:

Voi sustine imbunatatirea capacitatii Agentiei Nationale de Integritate care are un rol vital in prevenirea faptelor de coruptie. Din pozitia de Presedinte al Romaniei, voi sprijini elaborarea unui Cod al Incompatibilitatilor si Conflictelor de Interese, care sa unifice legislatia disparata in materie.

Despre anticoruptie:

Voi pleda pentru crearea, la nivelul Presedintiei, a unei platforme permanente de dialog si cooperare intre toate partidele politice reprezentative, societatea civila si institutiile statului pe tema coruptiei

Iohannis promite si o schimbare a filosofiei serviciilor de informatii:

Voi milita pentru schimbarea etapizata a conceptiei de securitate nationala, de la o abordare specifica actualei etape, de contracarare a riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii, catre una puternic axata pe prevenire, care reprezinta, in sine, o schimbare de paradigma necesara trecerii la o etapa noua in devenirea statului roman.

Sanatate:

Iohanis propune, pe termen lung, un buget de 6% din PIB pentru Sanatate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

8 + 2 =