Legarde a anunţat cooperarea dintre FMI şi AIIB banca de investiţii din China
Șeful Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a declarat că FMI va fi “încântat” să coopereze cu banca asiatică de investiţii, condusă de China Investment Bank (AIIB).
AIIB are mai mult de 30 de membri și este prevăzută ca o bancă de dezvoltare similară cu Banca Mondială. Lagarde anunţă o cooperare “masivă” între FMI cu AIIB pe finanțarea infrastructurii.
Pe de altă parte SUA a criticat Marea Britanie si alti aliati pentru susținerea băncii. În conceptia marilor puteri, AIIB reprezintă o rivalitate pentru Banca Mondială, și o pârghie pentru Beijing de a-şi extinde influența în regiune.
Casa Albă a declarat, de asemenea, că speră ca Marea Britanie să ” facă presiuni pentru adoptarea unor standarde ridicate”. Țările au termen ca până la 31 martie să decidă dacă să solicite statutul de membru al AIIB.
La fel ca Marea Britanie, se găsesc şi alte națiuni aflate în contrapartidă cu asociația, precum Noua Zeelandă, Germania, Italia și Franța. Lagarde, vorbind la deschiderea Forumului de Dezvoltare a Chinei de la Beijing, a declarat că avea convingerea că Banca Mondială va coopera cu AIIB,