Legea societăţilor comerciale şi Codurile fiscale se vor contopi într-un Cod economic

Legea societăţilor comerciale, Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală vor dispărea ca acte normative de sine stătătoare şi vor fi preluate într-un Cod economic al României, aşa cum reiese din programul de guvernare, notează Avocatnet.ro.

Deocamdată, acest pachet legislativ este doar o propunere aflată în lucru, proiectul Codului economic urmând să fie supus dezbaterii publice şi apoi aprobării parlamentare.

Programul de guvernare prevede „includerea tuturor legilor care vizează domeniul economic într-un pachet legislativ unitar ce va fi pus gratuit la dispoziţia tuturor agenţilor economici şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente”.

De asemenea, este prevăzută eliminarea din acest pachet legislativ a tuturor prevederilor contrare, precum şi reducerea numărului de articole şi capitole la mai puţin de jumătate din numărul actual.

Noul pachet legislativ va purta numele „Codul economic al României” şi va conţine Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înfiinţare a societăţilor comerciale, Legea evaziunii fiscale şi toate celelalte legi cu caracter economic.

Potrivit Avocatnet.ro, viitorul Cod economic este elaborat în cooperare cu patronatele, asociaţiile oamenilor de afaceri, cei care desfăşoară activităţi independente, sindicatele, ONG-urile, autorităţile publice, asociaţiile cetăţenilor, firmele de consultanţă interne şi internaţionale şi toată clasa politică.

Guvernul apreciază că, după etapa de dezbatere publică, aprobarea Codului economic ar urma să se producă până la data de 1 iulie 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

36 + = 37