Lepra nu a fost eradicată

7b8e2dfbfad35b5882bbe836876a4bdb

Mai există lepră? În Europa, Organizația Mondială a Sănătății vorbește despre eradicare completă, dar chiar și în secolul 21 există anual peste 200.000 de bolnavi de lepră. Ea face parte dintre cele mai subestimate boli din lume.

Dezgust, ocolirea cu privirea și părinți care acoperă ochii copiilor – sunt doar câteva din reacțiile care le sunt provocate oamenilor când văd panoul care prezintă mâna unui om care și-a pierdut două degete. Unele degete lipsesc complet, altele au pierdut doar câte o articulație. “Lepra trăiește”, este mesajul pe care panoul îl transmite. Trăiește?

“Lepra face parte din cele mai subestimate boli din lume”, spune purtătorul de cuvânt al Asociației Germane pentru Ajutorarea Bolnavilor de Lepră și Tuberculoză (DAHW) – Jochen Hövekenmeier. Publicul nu mai ia de multă vreme în serios această boală, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a încetat în anul 2000 să o mai considere o amenințare pentru publicul larg. Dar această eliminare prezintă o imagine distorsionată. În anul 2015 cifrele oficiale au prezentat circa 211.000 de oameni care au suferit de această boală, organizațiile de ajutorare estimează însă 250.000 de bolnavi. Aproape jumătate dintre aceștia provin din India, circa 27.000 din Brazilia, peste 4000 din Congo.

Ultima duminică din luna ianurie este ziua care a fost aleasă pentru ca lumea să își aducă aminte de aceste persoane. Boala este tratabilă încă din anii 80. În cadrul terapiei multidrog pacienții iau o combinație de trei antibiotice timp de șase sau doisprezece luni. Astfel că 16 milioane de oameni au putut fi salvați. Tratarea bolii costă circa 50 de euro în Germania, spun datele DAHW, bolnavii fiind însă complet sănătoși și imuni după primul contact cu boala.

http://www.n-tv.de/wissen/Lepra-ist-noch-nicht-besiegt-article19662072.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

− 4 = 3