Linde se așteaptă la un profit mai mic

3jyt0116

Divizia de investiții de la concernul Linde este de multă vreme sub efectul reticenței față de investiții care plutește în toată industria. De multă vreme divizia de gaze ar fi putut să acționeze, dar acum compania trebuie să își ajusteze obiectivele pe termen mediu.

Prețurile la petrol care se mențin reduse, producția industrială slabă din toată lumea și sistemul de sănătate american fac din concernul gazifer Linde unul cu o perspectivă pesimistă. Compania membră DAX și-a ajustat obiectivele pe termen mediu setate în urmă cu mai bine de un an, datorită unor condiții de bază ce s-au modificat semnificativ.

În locul unui randament al capitalului de 11-12% până în 2017, Linde se așteaptă acum pentru 2017 la abia 9-10%. Chiar și rezultatul operativ va fi semnificativ sub așteptări. De multă vreme a fost estimat la 4,5-4,7 miliarde de euro, dar acum Linde a redus prognoza la 4,2 miliarde de euro, pe baza actualului curs de schimb valutare. În anul 2014 concernul de la München a înregistrat un profit operațional de 3,9 miliarde de euro și randamentul ajustat asupra propriului capital s-a ridicat la 9,5%.

Linde acuză probleme în ambele divizii ca motiv pentru reducerea prognozei, atât în afacerile cu gaze, cât și în divizia mult mai redusă ca dimensiuni, de inginerie. Linde suferă de pe urmă păstrării prețurilor reduse la petrol și se așteaptă de asemenea la o reducere a numărului de comenzi ca urmare a reticenței față de investiții. Concernul trebuie să reducă prognoza de profit datorită afacerilor slabe de inginerie de la mijlocul anului.

http://www.n-tv.de/wirtschaft/Linde-rechnet-mit-weniger-Gewinn-article16469181.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 × = 7