Lipsă de entuziasm pentru Denza de la Daimler

Prin modelul Denza cei de la Daimler vor să demareze o ofensivă pe piața automobilelor electrice din China. Dar vânzările nu au crescut pe măsura așteptărilor pentru acest model bazat pe clasa B de la Mercedes. Compania va investi capital proaspăt pentru a rezolva cele două probleme majore ale automobilului și pentru a pregăti calea succesorului.

Concernul chinez Denza își dă seama acum că nici cea mai mare piață auto din lume nu reprezintă raiul pentru automobilele electrice. Cu toate acestea, constructorul german partener, Mercedes, este de asemenea afectat de lipsa de cerere. Cei de la Stuttgart au arătat, prima dată prin EQ Concept cum ar trebui să arate automobilul electric al viitorului. Omologul clasei B cu motor electric este însă dezamăgitor pentru concern. Nici în Germania acest model electric nu reprezintă un hit.

Monovolumul electric ar fi trebuit să reprezinte pentru Daimler lovitura de debut în cadrul ofensivei electrice de pe piața chineză. Cei de la Stuttgart au prezentat mândri joint-venture-ul local BYD în anul 2014, dar trei ani mai târziu ambele companii trebuie să investească în continuare sume importante de bani pentru a menține activitatea pe linia de plutire, raportează cei de la “Automotive News”. O sumă de 73 de milioane de dolari va fi investită pentru a dezvolta rețeaua de dealeri și pentru a spori conștientizarea brandului.

Faptul că anul trecut s-au vândut 2300 de automobile electrice Denza are de a face în special cu renumele nesemnificativ pe care marca îl are pe piața chineză. Pe această piață complexă cu sute de mărci de automobile Denza este un nume necunoscut, fapt care sa datorează în parte lipsei de strălucire pe care  o are spre exemplu simbolul Mercedes. Cu toate acestea, din punct de vedere al prețului și Clasa B pentru China se orientează tot spre segmentul premium: mașina este orice altceva decât un chilipir, având un preț de pornire de aproximativ 40.000 de euro.

http://www.n-tv.de/auto/Daimler-Elektroauto-Denza-schwaechelt-article19856414.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 × 1 =