Mai multe bănci britanice trebuie să se extindă și în restul Uniunii Europene ca urmare a ieșirii Marii Britanii. Un nume important în acest domeniu, Lloyds, se mută în Germania, dar nu la centrul financiar de la Frankfurt.
Marea bancă britanică Lloyds alege centrul politic Berlin pentru un nou sediu, în detrimentul centrului financiar Frankfurt am Main. Lloyds dorește să transforme sediul din capitala germană într-o subsidiară, având în vedere viitoarea ieșire a Regatului Unit din UE, a spus directorul financiar, George Culmer, pentru Wirtschaftswoche.
Este posibil ca, compania să ceară la mijlocul anului 2017 o licență de funcționare pentru Germania. Potrivit presei germane deja de săptămâna trecută se vorbește în cercurile financiare germane că Lloyds dorește să transforme sediul său din Berlin într-un sediu central pentru întreaga Europă.
Motivul este așteptata ieșire a Marii Britanii din UE. Băncile care își desfășurau până acum afacerile europene din Londra, au nevoie de o nouă bază pe teritoriul uniunii.
http://www.n-tv.de/wirtschaft/Lloyds-gruendet-Tochtergesellschaft-in-Berlin-article19715975.html